Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Clădirea unui liceu din Iași, cu risc seismic. Unde vor învăța sute de elevi

800 de elevi din Iași, de la Colegiul Pedagogic Vasile Lupu, încep școala într-o altă clădire decât cea a școlii. Vor învăța după-amiaza și cu un program mai scurt.

Clădirea liceului, veche de 130 de ani, este cu risc seismic și nu mai este sigură pentru elevi.

Unde vor învăța elevii

Până la sfârșitul anului ar trebui să fie gata școala modulară, soluția pentru ca elevii să rămână împreună și în locul în care sunt obișnuiți. Clădirea școlii intră în restaurare în această toamnă, însă lucrările ar putea dura trei-patru ani.

Până în luna februarie, în clădirea cu tencuială căzută, tâmplărie veche de cinci decenii și acoperiș distrus in proporție de 60% au învățat peste 800 de elevi. Deoarece clădirea este cu risc seismic, școlarii au fost relocați în trei licee din Iași. Însă părinții și profesorii au protestat împotriva acestei măsuri și au propus o școală modulară în curtea liceului lor. Până va fi gata, elevii vor învăța, din nou, în schimbul doi în clădirea altui liceu.

Lăcrămioara Iordăchescu, directoarea liceului Vasile Lupu: "Suntem în anul acesta din nou în pribegie, pentru că suntem relocați la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi. 29 de clase de gimnaziuși liceu. Suntem dispuși în două corpuri de clădire.

E o modalitate de desfășurare a activității noastre mai aproape de zona căminelor."

Pentru ca elevii să ajungă la ore, primăria va pune la dispoziție mijloace de transport.

Lăcrămioara Iordăchescu, directoarea liceului Vasile Lupu: "Programul la Colegiul Asachi este program de după-amiază cu începere de la ora 14:00, cu o modificare permisă de lege de 45 de minute ora, cinci minute pauză. Astfel încât șase ore se pot include în programul până la ora 19:00."

Între timp, în această lună, ar trebui să înceapă construirea școlii modulare. Pe terenul din curtea liceului ar urma să fie amplasate cele peste 100 de containere. Școala modulară va fi formata din aproximativ 30 de săli de curs care se vor afla la parter și la etajul unu.

Adriana Robu, directoare adjunctă a liceului Vasile Lupu: "În țară sunt clădiri funcționale foarte bune pentru activitatea didactică. De altfel, părinții s-au interesat în mod deosebit despre această formă de învățare în școala modulară și se pare ca pot fi amenajate aceste containere care vor constitui clasele, astfel încât să se desfășoare în cele mai bune condiții activitatea."

Primar: Am făcut o școală nouă, dar nu vor să se ducă acolo

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași: "Nu e ușor să înveți într-o școală din containere. Noi nu le-am propus asta. Noi pentru ei am făcut o școală nou nouță în zona Mangeron, este o școală adusă cu 28 de clase toate noi.

Dar nu vor să se ducă acolo din niște prejudecăți pe care eu, ca primar și ca părinte, nu le înțeleg. Au ales această opțiune. Vor învăța în containere că așa au ales ei."

În paralel, vor începe lucrările de restaurare a clădirii Colegiului Pedagogic "Vasile Lupu", clădire veche de mai bine de 130 de ani și care, în ultima jumătate de secol, nu a fost reabilitată.

Luciana Antoci, inspector șef ISJ Iași: "Pentru restaurarea Colegiului Pedagogic Vasile Lupu s-a acordat cea mai mare sumă care a fost distribuită vreodată pentru reabilitarea unei școli. Vorbim de peste 25 de milioane de euro, întrucât, clădirea Palatului Vasilian, în afară că e clădire de patrimoniu este și foarte mare, cu spații extrem de numeroase și presupune un proces laborios de restaurare."

Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu" din Iași este prima școală de dascăli din România. Clădirea ar putea fi în șantier pentru următorii trei-patru ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE