Numărul mare de medalii obținute de România la Jocurile Olimpice de la Paris l-a făcut pe premierul Marcel Ciolacu să se răzgândească în privința burselor sportive pentru elevi.
După ce la începutul anului acestea au fost tăiate, în ședința de guvern Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Educației Ligia Deca să revină asupra deciziei și să dea un ordin prin care elevii să beneficieze din nou de bani.
Câteva ore mai târziu, Ministerul Educației a dat un comunicat - nu ordinul de ministru a eliminat bursele, ci interpretarea eronată făcută de Federația Sportului Școlar și Universitar. Federația și-a cerut imediat scuze.
Eduard Câșlaru este antrenorul înotătorului Vlad Stancu și părinte al unui copil care studiază la un liceu sportiv. El spune că banii primiți din bursă ajută copiii atât pentru a-și cumpăra echipamente, cât și pentru hrană sau suplimente. Mai mult, 4 din 10 părinți spun că nu au posibilitatea financiară să trimită copiii la antrenamente. Iar aproape 7 din 10 familii nu au bani pentru echipamente sau transportul elevilor, după cum reiese dintr-un studiu realizat de World Vision România.
Eduard Câșlaru: ”Cred că această bursă o folosește pentru achiziționarea echipamentelor, eventual partea de masă. Mai sunt sportivi care fac deplasarea din rural și își iau abonamentele pentru a veni la școală și la antrenament. Sunt mulți sportivi cu situație destul de dificilă. Ai nevoie de suplimente, iar acei bani erau bineveniți pentru acei copii.”
Marcel Ciolacu: România își să convingă cât mai mulți copii să facă sport”
Ministerul Educației urma să taie din bursele de merit și de excelență pe care le primesc elevii în urma câștigării unor premii la concursuri sportive. Din septembrie ar fi primit între 400 și 600 de lei numai cei care câștigau competiții internaționale sau cele organizate de inspectorate. Ceilalți, aflați la începutul carierei lor în sport erau vitregiți.
Ministerul Educației a aprobat în luna ianuarie două ordine de ministru, care au atașate mai multe anexe, unde sunt trecute toate competițiile pentru care elevii pot primi burse în cazul în care elevii câștigă un premiu. Însă, lipsește anexa 9, unde sunt trecute competițiile sportive.
În acest moment sunt tăiate bursele elevilor care sunt legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar, respectiv ale celor care iau medalii la 20 de sporturi. Printre acestea se numără canotajul, înotul, atletismul, boxul sau tenisul, discipline la care România a avut anul acesta sportivi care ne-au reprezentat la Jocurile Olimpice de la Paris și unde au reușit să cucerească nouă medalii. Abia după aceste rezultate, premierul Ciolacu a realizat că decizia trebuie regândită.
Marcel Ciolacu, premierul României: ”Nu pot fi de acord cu această decizie, ce ar urma să se aplice din septembrie. România își dorește contrariul, să convingă cât mai mulți copii să facă sport. Vrem ca prin sport să îi îndepărtăm de alte tentații periculoase și să îi ajutăm să crească sănătoși. Nu putem face asta dacă elevii sportivi pierd și minimul de ajutor primit din partea statului.”