Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Inundații în Budapesta. Apele Dunării ating niveluri record din cauza ploilor abundente. Mai multe străzi au fost închise

  • Budapesta s-a transformat pe alocuri într-o mică Veneție. Dunărea a atins niveluri record, din cauza ploilor abundente, provocând în Ungaria cele mai grave inundații din ultimii zece ani.
  • Mai multe drumuri au fost închise, în timp ce transportul feroviar a fost suspendat în unele zone.
  • Și în nordul Italiei, oamenii au fost evacuați, iar școlile au fost închise din cauza inundațiilor provocate de ciclonul Boris.

Citește mai mult despre inundațiile din Budapesta

Ordinul prin care i s-a retras titlul de doctor lui Victor Ponta, anulat de ICCJ

  • ICCJ a decis, pe 19 septembrie, anularea ordinului de Ministru al Educației prin care i s-a retras titlul de doctor lui Victor Ponta.
  • Astfel, fostul prim-ministru nu scapă de acuzațiile că și-ar fi plagiat lucrarea de doctorat.
  • Înalta Curte de Casație și Justiție a dat însă o decizie prin care spune că a existat un viciu de procedură în modul prin care i s-a retras titlul de doctor în 2016, printr-un ordin de minstru.

Citește mai mult despre decizia prin care i se retrăsese titlul de doctor a lui Ponta

Planșeul de sub Piața Unirii din București, pericol pentru oameni. O expertiză arată că ar exista probabilitatea de prăbușire

  • Planșeul de beton de sub Piața Unirii este în pericol iminent de prăbușire. O spun răspicat primarul Sectorului 4 și Prefectul Capitalei, care au organizat o vizită sub placa de beton.
  • În multe zone, armătura de fier s-a dezintegrat, iar, pe măsură ce a ruginit, a sfărâmat grinzile de beton.
  • Totuși, lucrarea naște controverse între edili: primarul general al capitalei spune că nu poate acorda o autorizație în regim de urgență pentru întreaga lucrare, ci doar pentru anumite porțiuni.

Citește mai mult despre pericolul generat de planșeul de sub Piața Unirii din București

Liderul Hezbollah spune că bombardamentele Israelului din Liban și atacurile prin exploziile pagerelor înseamnă „o declarație de război”

  • Liderul Hezbollah a reacționat prompt după bombardamentele Israelului în sudul Libanului și după exploziile pagerelor care au provocat zeci de răniți și sute de răniți.
  • Hassan Nasrallah a numit aceste acțiuni „un act terorist” și „o declarație de război împotriva poporului libanez și a suveranității țării, conform Al Jazeera.
  • El spune că atacurile „nu au zdruncinat credința, convingerea și pregătirea grupării Hezbollah. Dimpotrivă. Acest lucru ne-a făcut mai hotărâți, mai uniți și mai fermi”.

Citește mai mult despre declarațiile făcute de liderul Hezbollah

Plan roșu, dezactivat în Mehedinți: 77 de elevi, cu simptome de toxiinfecție alimentară după ce ar fi mâncat la școală

  • Un număr de 77 de copii şi doi adulţi din patru localităţi din judeţul Mehedinţi (Almăjel, Oprişor, Salcia şi Ştircoviţa) au nevoie de asistenţă medicală în urma unei toxiinfecţii alimentare pentru care a fost activat Planul Roşu de intervenţie.
  • Începând cu ora 19:20, Planul Roșu a fost dezactivat la nivelul ISU Mehedinți. Un total de 79 de persoane, dintre care 77 de minori și 2 adulți, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin pentru evaluare și îngrijiri medicale.
  • Autoritățile continuă să monitorizeze situația și să asigure asistența necesară celor afectați.

Citește mai mult despre cauzele care au dus la toxiinfecția celor 77 de elevi din Mehedinți

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE