Medicul pneumolog Ruxandra Ulmeanu a afirmat sâmbătă că pacienţii cu afecţiuni cronice, dar şi cei cu patologie respiratorie trebuie să aibă foarte mare atenţia în a-şi urma tratamentul în perioada de caniculă.
"Să îşi urmeze tratamentul, în primul rând dacă sunt afecţiuni cronice foarte mare atenţie în a-şi urma tratamentul cardiologic, neurologic, respirator - BPOC sau astm. Dacă vorbim de patologie respiratorie precum BPOC sau astm aceştia au cu siguranţă recomandarea de a folosi acest tratament inhalator care nu este la fel (n.r. pentru ambele boli). Unele sunt pentru BPOC, altele pentru astm, dar ele trebuie luate cu sfinţenie. Mai mult, pentru cei care au astm de foarte multe ori este nevoie să aibă inhalatorul la ei ca să îşi dea şi la nevoie. Nevoia însemnând tocmai administrarea în momentul în care simt cel mai mic semn că apare ceva precum tuse, senzaţia aceea de respiraţie mai grea", a precizat medicul, potrivit Agerpres.
Evitarea expunerii la caniculă și utilizarea corectă a aerului condiționat
Ea a sfătuit pacienţii cu afecţiuni respiratorii cronice să nu iasă afară pe timp de caniculă. De asemenea, medicul a recomandat pacienţilor cu afecţiuni respiratorii să folosească aparatele de aer condiţionat, însă cu filtrele curăţate.
"Pacienţii cu astm şi BPOC au sensibilitate în cazul în care în momentul în care se porneşte aerul condiţionat filtrele acelea nu sunt curăţate. Filtrele trebuie curăţate - este esenţial. Nu fără aer condiţionat. Aerul condiţionat trebuie setat la 25-26 de grade şi nu la 18 grade. Nu te trage curentul, nu răceşti din cauza curentului şi mai ales trebuie folosit aerul condiţionat, dar cu menţiunile acestea vizavi de temperatură", a arătat Ruxandra Ulmeanu, la o sesiune de media training, care are loc în perioada 12 -14 iulie la Cheile Grădiştei, organizată de Coaliţia Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice şi Societatea Română de Pneumologie.
Riscurile pentru copii
Potrivit medicului pneumolog, este foarte important locul în care copiii fac sport afară.
"Dacă sunt foarte aproape de nişte zone în care traficul este foarte frecvent şi există contextul acesta al poluării atunci predispoziţia acestor copii de a face inclusiv astm bronşic în următorii ani este foarte mare", a atras atenţia dr. Ulmeanu.
Medicul Florin Mihălţan a amintit, la rândul său, că extremele de vârstă sunt cele mai periclitate în aceste perioade cu temperaturi caniculare.
"Se spune clar - copiii şi vârstnicii în perioadele respective să nu iasă din casă. Trebuie să ne aliniem şi noi la aceste lucruri. Este foarte important", a subliniat el.
Şi medicul Roxana Nemeş a explicat că un pacient astmatic poate să facă o criză din cauza diferenţelor mari de temperatură.
"Noi recomandăm şi pentru copii să nu meargă în supermarket vara. Diferenţa este foarte mare. (...) Temperatura agresivă şi gradul de umiditate sunt foarte greu de suportat de către un pacient respirator. (...) Temperatura în care ar fi ideal să stăm este de 22 - 24 de grade", a mai arătat Nemeş.