Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bojdeuca lui Ion Creangă, plină de turiști. Muzeul Memorial Ion Creangă din Humulești a fost redeschis după doi ani de reabilitare

Mai sunt câteva zile de vacanță, iar părinții profită de ele pentru a călători cu cei mici. Muzeul Memorial Ion Creangă din Humulești, județul Neamț, este unul dintre obiectivele vizitate în acest sfârșit de săptămână. Muzeul a fost redeschis în urmă cu trei luni, după aproape doi ani de reabilitare. 

 De când și-a deschis porțile, în curtea casei unde a copilărit Ion Creangă este multă forfotă. Turiștii calcă pragul casei cu povești. Ștefan locuiește in Scoția împreună cu familia și vizitează pentru prima dată acest loc.

Casa albă, monument de arhitectură de la 1830, construită de bunicul patern al lui Ion Creangă, a fost neîncapătoare pentru turiștii veniți de la câteva sute de kilometri.

Lavinia, turistă: „E prima dată când o vizităm. Bineînțeles că o știm din povești, din film și am venit neapărat să o vadă și copiii și noi.”

De casa poveștilor se bucură mai ales cei care încep școala peste câteva zile.

Sebi, elev: „Îmi place foarte mult. Este o structură mai specială. Și te atrage, așa. E ceva nou. Ultimele zile de vacanță, din păcate. Am venit să mă relaxez și să mai văd România asta că e foarte frumoasă și mulți nu o apreciem.”

Reporter:  „Cu ce gânduri acum la început de an școlar?”

Sebi, elev: „Am trecut în clasa a XI-a și vreau să mă pun să învăț de acum. S-a terminat distracția.”

Adelina, turistă din Ploiești: „Mi-a plăcut foarte mult. Mi se pare că arată foarte mult esența autorului. Chiar mi s-a părut foarte interesant.”

Roxana, turistă din Iași: „Din fericire, au prins gustul un pic al istoriei și încercăm sa îi ducem pe unde au fost personalitățile care ne-au marcat nouă copilăria, ca să spun așa. Și îi creștem un pic în spiritul acesta: cu cărțile lui Creangă, cu poeziile lui Eminescu. Ei sunt curioși și unde au crescut, dacă chiar au existat.”

Bojdeuca lui Ion Creangă din Humulești a fost reabilitată de patru ori până acum. Ultima renovare a durat aproape doi ani, muzeul fiind deschis spre vizitare în iunie anul acesta.

Roxana Diaconu, muzeograf:  „Vorbim despre o casă foarte mare pentru acele vremuri, construită din bârne, încheiată la colțuri. Casă tencuită cu lut. Tencuirea se făcea în straturi succesive câteva luni la rând. Știau foarte bine că pot locui într-o casă perfect uscată.”

30 de mii de turiști au vizitat bojdeuca în cele trei luni de la redeschidere.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE