Se pot spune multe lucruri mai puțin plăcute despre români, unele poate chiar adevărate, dar un lucru nu li se poate reproșa, și acela că românii nu ar fi inventivi. Imaginația lor impresionează de fiecare dată când e lăsată liberă.
Dovada o face Dinu Gabriel, tâmplar de meserie, care a dat la schimb lemnul pe metal. Mai exact, acesta și-a descoperit pasiunea de a sculpta și modela piese mecanice reciclabile și de a le transforma în adevărate opere de artă.
Gabriel Dinu: Treaba mea a fost de tâmplar
Gabriel Dinu: ”Treaba mea a fost de tâmplar. Am lucrat cu mobilier vreo 22 de ani și apoi la sfârșit, în ultimii doi ani… mă jucăm cu fiu-miu jocuri video și practic de acolo a plecat toată nebunia. Am zis să las mobila și să trec la altceva. Apoi mă gândeam să joc și eu și să fiu streamer. Am luat calculatoare scumpe să fiu gamer. Nu s-a lipit și am renunțat. Mi-a plăcut tematica steam punk și apoi am încercat să fac replici din jocuri, din filme, din steam punk. Prima dată am început cu chestii minuscule. Mă duceam și cumpăram piese din târg. Încercam să le creez o altă valoare. Luam ceva ieftin și mă gândeam să mai pun niște piese pe lângă să-l fac… să fac ceva meșteșugăreală. Să iasă ceva la un alt nivel. La început îmi ieșeau mai urâțele.”
Se lasă inspirat de orice i se pare interesant, în funcție de piesele de care dispune, cumpărate sau donate. Iși pune în gând o tematică și începe să vizualizeze unde vor fi îmbinate componentele, exact ca la un puzzle.
Dinu Gabriel: ”Primesc foarte multe donații, mașini, tot ce înseamnă consumabile: pânze de tăiat, aparatură, inclusiv mașini de cusut, piese auto și toate nebuniile astea. Încerc să fac lucruri vechi. Ele fiind vechi au pus ceva în mișcare. O mașină de cusut dacă e din 1920, 1930, 1940, am zis să o pun într-o valoare să fie tot veche. Am făcut gama de mașini. Mașini de cusut care sunt foarte apreciate. La început erau personaje din desene animate, din filme din jocuri. Cu cât lucrezi, nu o să te mai întorci să faci lucruri mărunte. Înainte erau mărunte.
La început am zis să fac lucruri ușoare, că doar nu o să mă apuc să fac lucruri grele. Cu cât avansez, fac lucruri din ce în ce mai complexe. Mai complicate. De exemplu, anul trecut am făcut chitară mecanizată. Foarte mulți zic că mai fac unii prin afară chitări. Păi da, fac unii prin afară chitări, dar nu fac că asta mecanizată. Să-mi arate cineva din Europa sau din lume o chitară ca asta așa, din două distribuții de BMW. Sau lupul dacic.
Pasiunea sa începe încă din copilărie. Din dorința de a se distra cu gașca, a căutat printre uneltele bunicului, tot felul de piese uzate, cu care să-și facă un car cu rulmenți. Imaginația l-a mănat spre desen și mai puțin spre disciplinele de baza, iar notele mici de la școală aveau să devină un lucru normal.
Dinu Gabriel: ”Nu mi-a plăcut foarte mult școală. Până în clasa a XIII-a am avut media cinci. Dacă-ți arăt foaia matricolă… N-am arătat-o până acum dar dacă o arăt, o să radă toată lumea de ea. Depășește un singur 6 sau 7 pe care îl aveam doar la desen și la sport. Când m-a dus bunica mea în anii, exact după revoluție, 1992… A văzut că nu s-a lipit cartea de mine, am rămas repetent, ștergeam geamuri în intersecții prin tot București-ul și mi-a zis că "trebui să faci ceva în viață". M-a luat de mâna și m-a dus la Marmura pe Bucureștii Noi. Practic acolo am învățat să țin un flex în mână la 15 ani. Eu cu facultate și școală, zero. Zero, știi ce înseamnă? Eu școală am făcut acum la bătrânețe. La 42 de ani m-am înscris la seral. Am terminat seralul acum de curând și am mai făcut trei post-liceale.”
De unde provine materia primă?
Dinu Gabriel: ”Sunt foarte multe colete primite din țară, din afară. Inclusiv din Statele Unite mi-a venit un colet. Foarte multe persoane îmi zic: vreau să-ți dau și eu de la mine anumite piese, că să le văd în lucrările tale. Multe piese sunt donații, ce să mai. Înainte mă duceam și le cumpărăm din târg.
Aveam un caiet în care mi le notam. Strânsesem în primul an undeva la vreo 140-150 de milioane cheltuiți. 3000 de euro pe toate prostiile, șuruburi, lanțuri etc. Am terminat-o cu caietul că n-am mai vrut să țin evidență că deja aflase nevasta-mea și ieșise un mic tam-tam.”
De-a lungul vremii Gabriel Dinu a primit oferte pentru operele sale, dar nu multe s-au concretizat. Atașamentul față de lucrările sale și ofertele care nu le-au reflectat adevărată valoare, l-au făcut pe acesta să se orienteze mai mult către expoziții.
Dinu Gabriel: ”De unde te autosusții? Ce faci? De unde vin banii? S.a.m.d. Anul trecut cred că am vândut de vreo 2-300 de milioane. Nu prea am vândut. N-o să-ți dea nimeni 350 de euro pe o sărăcie de asta. N-o să-ți dea. Atunci prefer să fac o poveste în spate, să spun din ce este făcut și să-l duc la muzeu. Practic, eu cred că de acolo vor veni banii, de la micile muzee.
Lupul dacic, chitară, locomotiva, sunt anumite lucrări pe care nu le-aș da cât aș trăi. În cazul lupului dacic am avut anumite persoane cărora le-am zis: da-mi și mie 8000 de euro pe el. Nu mi-e rușine să spun. Cine mi-ar da 8000 de euro pe așa ceva, pe sărăcia aia? Acolo e o luna jumătate de muncă. Eu l-am adus la expoziție și am zis așa: vi-l dau gratis, sau orice lucrare pe care o alegeți, dacă-l ridicați și îl ține-ți doar 5 secunde, cu brațele întinse. Cinci secunde să-l ține-ți așa. N-au reușit.
Am mai avut o mășină la ultima expoziție, acuma la Festivalul Florilor. O femeie bătrână a insistat să ridice și i-am zis: va dau orice lucrare de aici, chiar și mașina, dacă dvs. o țineți și cinci secunde. E o mașină mai mică, dar e foarte grea. Sunt cinci mașini de cusut băgate acolo. A ridicat băbuța mașină și s-a forțat de i se indoise brațele.
A renunțat, n-a putut. La 10 minute aud salvarea. I se făcuse rău. Gata, moare baba! Își uitase sacoșă la mine cu cheile de la casă, cu portofelul chiar lângă stand acolo. Asta îmi mai trebuia! A venit băbuța pe urmă: maică ce mi-ai făcut că m-ai băgat la spital. Păi eu te-am pus să ridici aia? Ai zis că vrei ceva de la mine și ți-am zis că-ți ofer ceva dacă îndeplinești ceva. “Ai vrut să ma bagi in spital.” “Ia o sticlă de apă”, că aveam un bax de apă că era foarte cald și m-a lăsat in pace.”
Până în prezent, Dinu Gabriel a reușit să creeze peste 130 de opere de artă, unele expuse în parcuri și în diverse locații din București, iar altele depozitate în propriile garaje și prezentate cu mândrie oricui e interesat să le vadă. Obiectivul sau pe termen lung e să creeze cât mai multe spații, atât în București cât și în afară capitalei, unde să aibă în permanență lucrări expuse și schimbate prin rotație, periodic.
Dinu Gabriel: ”Mă gândeam: ce-ar fi să fac eu un muzeu în București? Fără bani, fără taxa la intrare. Este unul la Praga sau la Budapesta în Ungaria, tot așa de steam-punk, dar plătești ca să intri acolo. Hai să facem în România unul fără bani. Și este în Parcul Drumul Taberei. Sunt 14 piese expuse acolo, în prima faza. Ele se vor schimbă la cinci luni. Vreau să le schimb până pe 1 Decembrie când este Ziua Națională a României și să pun lupul dacic, să fac o tematică frumoasă acolo… Și poate între timp mai pot să fac un alt container într-un alt sector sau tot în sector 6. Visul meu e să fac la Universitate, undeva la metrou acolo, unde e rondul ăla mare. Poate vorbesc cu cei de acolo să-mi dea câte o camera trei pe trei, închisă în sticlă. Să pun exponatele pe care le am de aici, să le duc acolo. Să fac o rotație. Și de ce nu, poate și în țară. Am zis să fie free. Adică să-și permită oricine să vină la muzeu. Acuma, Dumnezeu cu mila! Eu totuși am răbdare. Eu am creat până acuma 4-5 ani și de aici o las mai moale să fiu aici pe linia de… Ca să ajungi sus pe vârful piramidei e foarte ușor. E greu să rămâi acolo. Eu caut acuma să rămân aici undeva. Cât pot. Dacă mai cad, mai cad. Iar cabani, cred că o să vină.”
