Controlul porțiilor de mâncare și savurarea lentă a preparatelor sunt doar două strategii prin care putem mânca mai cumpătat, este de părere medicul Doru Negru, specialist în diabet și boli metabolice.
Cadrul medical a evidențiat că totul se învață în copilărie și modul în care mâncam ține de educația primită.
„Această educație trebuie băgată în cap. Noi suntem deja prea bătrâni. Eu vorbesc cu pacienții mei că să le spună copiilor lor că la rândul lor, copiii lor să le spună nepoților lor. E vorba de trei generații, ca bătaie a educației astea”, a afirmat dr. Doru Negru, medic primar, diabet și boli metabolice.
Cum poți să faci că puținul să-ți pară destul?
„Cum poți să faci că puținul să-ți pară destul? Și eu am găsit niște soluții, nu prea îmi plac. Cinstit să fiu, dar omenește sunt posibile. Prima poveste ar fi să nu-și placă mâncarea. Dacă nu e bună, e ușor să mănânci puțină, ceea ce e greu. (Jurnalist: Deci cineva să gătească prost)
Să nu-ți placă. Nu neapărat, poate să găsească bine, dacă nu-mi place, nu mănânc. E o chestie ușor de spus, greu de făcut, că noi ne bucurăm de mâncare”, a mai spus medicul specializat în diabet.
„Sațietatea să-ți ajungă de burtă în cap”
„Atunci dacă e bună mâncarea, cum pot să faci ca puținul să ți se pară suficient? Evident că poate nu e suficient. Poate că ai vrea mai mult.
Dar întrebi și eu, dacă e bună mâncarea, te obligă cineva să o mânânci pe toată? Te obligă cineva să mesteci pe amândouă părțile? Să bagi de patru, cinci ori în gură până înghiți o dată?
Ia bucături mici, mestecă de 20 de ori fiecare bucătură, că să aibă timp. Să ai timp să te bucuri și de gustul mâncării, dar să aibă timp sațietatea să-ți ajungă de burtă în cap”, a concluzionat medicul Doru Negru.
Trei din zece copii din România suferă de obezitate
Unu din trei copii suferă de obezitate la nivel global, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În contextul în care obezitatea infantilă afectează un număr tot mai mare de copii și în România, Agenţia Naţională pentru Sport susține un proiect pentru introducerea educaţiei nutriţionale ca materie opțională în şcoli.
Ce recomandă maeștri bucătari: O nutriție bună pentru copii înseamnă 80% legume
Chef Joseph Hadad: „Trebuie să mănânc cât mai sănătos, de la 3-4 ani până la 18 ani. Se simte bine. Adică legume, fructe, neapărat pește. Somonul are Omega 3, fasole, năut, linte, proteine."
Chef Alain Alexanian: „O nutriție bună pentru copii înseamnă 80% legume, împreună cu fructe, adică aportul de vitamine, de minerale și tot ce poate fi important, precum carnea, peștele. Toate acestea sunt de o importanță majoră, dar ceea ce ne hrănește tot corpul sunt legumele numeroase. Este important să nu uităm dimineața că un singur fruct, indiferent de sezon, reprezintă aportul de vitamine și minerale pentru o zi întreagă".