Oamenii îmbătrânesc rapid, în două reprize, potrivit unei noi cercetări care evidențiază cronologia ”neliniară” a îmbătrânirii.
Ceasurile noastre biologice și cronologice ar putea să nu fie chiar sincronizate, potrivit unui nou studiu realizat de Universitatea Stanford, care a constatat că oamenii îmbătrânesc rapid în cel puțin două reprize: o dată la vârsta de 44 de ani și din nou la vârsta de 60 de ani.
Studiul, care a fost publicat în revista Nature Aging, a urmărit ritmul schimbării moleculare pentru 108 persoane cu vârste cuprinse între 25 și 75 de ani, pe o perioadă medie de 1,7 ani.
”Nu ne schimbăm doar treptat de-a lungul timpului, există unele schimbări cu adevărat dramatice”
Deși este vorba de un eșantion mic, descoperirile au implicații grave asupra sănătății, având în vedere că riscul de boli cardiovasculare, demență, Parkinson și alte probleme crește odată cu vârsta.
”Nu ne schimbăm doar treptat de-a lungul timpului; există unele schimbări cu adevărat dramatice”, a declarat Michael Snyder, director al Centrului pentru Genomică și Medicină Personalizată de la Universitatea Stanford și autorul principal al studiului. ”Se pare că mijlocul anilor 40 este o perioadă de schimbări dramatice, la fel ca și începutul anilor 60”.
Ce se întâmplă la 40 de ani
Aceste două perioade nu sunt chiar la fel. De exemplu, în jurul vârstei de 40 de ani a participanților, au existat modificări ale moleculelor legate de bolile cardiovasculare și de metabolismul lipidelor și alcoolului, sugerând că organismul oamenilor descompune alcoolul și grăsimile mai puțin eficient odată ce ajung la această vârstă.
Declin rapid, la 60 de ani
Între timp, la începutul vârstei de 60 de ani, a existat un „declin rapid” în reglarea imunității, ceea ce ar putea explica de ce persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la boli.
Cercetătorii au constatat, de asemenea, că persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste erau mai predispuse la probleme renale, diabet de tip 2 și boli cardiovasculare.
Descoperirile ar putea ajuta la „clarificarea schimbărilor pe care le vedem în viața de zi cu zi”, a declarat, pentru Euronews Health, Mirko Petrovic, președinte al departamentului de medicină internă și pediatrie de la Universitatea din Ghent și președinte al Societății Europene de Medicină Geriatrică. El nu a fost implicat în studiu.
Schimbările au loc atât la femei, cât și la bărbați
Cercetătorii au crezut inițial că schimbările drastice de la mijlocul anilor 40 ar putea fi legate de menopauză sau perimenopauză, dar când au analizat datele, au constatat că aceste schimbări au avut loc atât la femei, cât și la bărbați.
Studiul a afirmat că factori legați de stilul de viață - cum ar fi consumul de alcool și cofeină și nivelul de exerciții fizice - ar putea determina schimbările, mai degrabă decât schimbările biologice legate de îmbătrânire.
Stilul de viață influențează îmbătrânirea
”Stilul de viață sănătos este foarte important pentru îmbătrânire în general și anumite intervenții privind stilul de viață funcționează mai bine la anumite vârste”, a declarat Joris Deelen, liderul grupului de cercetare de la Institutul Max Planck pentru Biologia Îmbătrânirii din Germania, pentru Euronews Health.
Cu toate acestea, nu este clar cât de inevitabile sunt aceste schimbări sau dacă acestea se produc în același ritm pentru persoanele cu diferite stări de sănătate, potrivit lui Deelen.
Noile concuzii al studiului sunt în concordanță cu cercetările anterioare privind căile îmbătrânirii biologice, inclusiv un studiu din 2019 care a identificat un alt vârf în jurul vârstei de 80 de ani.