Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, a atins o performanță marți, în ajunul Crăciunului, o apropiere record de Soare. A ajuns la o distanță fără precedent de Soare pentru a-i studia atmosfera.

A trecut la doar 6,2 milioane de kilometri de suprafața Soarelui

Lansată în august 2018 cu o misiune de șapte ani, sonda Parker are scopul de a face descoperiri care să ne ajute să înțelegem mai bine Soarele. În special, în a descifra fenomenul furtunilor solare, care pot afecta comunicațiile pe Pământ.

Marți, la ora 11:53 GMT, sonda a trecut la doar 6,2 milioane de kilometri de suprafața Soarelui, stabilind un nou record de apropiere.

„Suntem nerăbdători să primim prima actualizare de la sonda spaţială”

Echipa misiunii trebuie să aştepte până vineri pentru a primi un semnal de la sondă, oamenii de ştiinţă pierzând contactul direct cu aceasta timp de câteva zile din cauza apropierii de Soare.

"Acesta este un exemplu al misiunilor îndrăzneţe ale NASA, care realizează ceva ce nimeni nu a mai făcut până acum pentru a răspunde la întrebări vechi despre Universul nostru", a declarat Arik Posner, cercetător în cadrul programului Parker Solar Probe, citat într-un comunicat.

"Suntem nerăbdători să primim prima actualizare de la sonda spaţială şi să începem să primim date ştiinţifice în următoarele câteva săptămâni", a adăugat el.

O viteză ameţitoare, de aproximativ 690.000 km/h

În timpul apropierii sale de Soare, sonda Parker a atins o viteză ameţitoare, de aproximativ 690.000 km/h - suficient pentru a străbate distanţa dintre Washington şi Tokyo în mai puţin de un minut.

Scutul termic al sondei a suportat temperaturi extreme de aproximativ 870 până la 930 de grade Celsius, însă instrumentele sale interne au rămas aproape de temperatura mediului ambiant - la aproximativ 29 de grade Celsius.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE