Spectacolul „paradei planetelor” poate fi observat în ianuarie și februarie 2025. Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus se aliniază și totul este vizibil pe cer în timpul nopții, chiar cu ochiul liber.
Iar în noaptea de 28 februarie, vor fi șapte, pentru că se va alătura și Mercur. Ele vor putea fi văzute dacă vremea o va permite. Practic, se văd toate planetele Sistemului Solar, dacă facem excepție de a opta, care este Pământ. La începutul lunii martie, treptat, acest fenomen nu va mai putea fi observat.
„Parada planetelor”
„Nu sunt în linie dreaptă, dar sunt destul de apropiate una de celalaltă, pe o parte a Soarelui”, a spus Hannah Sparkes, de la planetariul Bishop Museum of Science and Nature, din Florida.
Această aliniere astronomică este destul de comună și poate avea loc cel puțin o dată în fiecare an, în funcție de numărul de planete care apar în acest fel.
O paradă similară a avut loc în iunie 2024, dar doar două planete au putut fi văzute atunci fără echipament specializat.
De ce se aliniază planetele
Există o linie imaginară pe care Soarele o parcurge pe cer, cunoscută sub numele de „ecliptică”.
Se știe că planetele au viteze diferite și se află la distanțe diferite. Astfel, uneori, mai multe dintre planete se pot alinia cu aproximație pe aceeași parte a Soarelui.
Dacă Pământul încheie o orbită în 365 de zile, pentru Mercur, care este cea mai apropiată planetă de Soare, durează 88 de zile pentru același lucru. Iar Neptun are nevoie de 60.190 de zile, adică 165 de ani pământești, pentru a finaliza o mișcare de revoluție.
Venus, Marte, Jupiter și Saturn sunt vizibile cu ochiul liber în luna ianuarie și parțial în februarie. În cadrul acestui spectacol, Marte strălucește deosebit de tare, pentru că este situată chiar vizavi de Soare.
Uranus și Neptun pot fi observate cu binoclu, telescop sau alte dispozitive.
Care este cel mai bună moment pentru a vedea alinierea
În ianuarie, orice noapte senină, care nu este acoperită de nori, este ideală pentru a observa această aliniere a planetelor. Pentru o vizibilitate bună, fenomenul poate fi observat la câteva ore după apusul soarelui, dacă ne întoarcem privirea spre sud, după cum a spus Kevin Williams, directorul planetariului la Universitatea de Stat din Buffalo, citat de Euronews.com.
Venus și Saturn vor străluci pe cer, spre sud-vest, iar Jupiter, spre sud. Marte va putea fi văzut dacă ne uităm spre sud-est sau est.
În această perioadă, planetele vor străluci mai puternic decât stelele, iar Marte va arăta ca un cerc roșcat-portocaliu.
Noaptea în care există cea mai bună vizibilitate a acestui aliniament este 21 ianuarie. După 21 ianuarie, Luna începe să-și piardă din strălucire.
Există și posibilitatea de a descărca aplicații speciale pentru observarea astrelor. Acestea pot ajuta la localizarea și identificarea planetelor, precum și a altor obiecte precum sateliți și constelații.
Cercetătorii continuă să studieze dacă aceste fenomene au cumva un impact asupra vieții noastre pe Pâmânt. Iar primele ipoteze spun că ar exista efecte, însă ele sunt greu de cuantificat. Unii oameni de știință spun că ar fi puțin afectate mareele, ciclonii și anticiclonii.