ȘTIRI EXTERNE
Grevă în Georgia, unde opoziția pro-europeană cere în continuare să fie repetate alegerile
Opoziția georgiană pro-europeană a impulsionat o grevă, susținută de studenți, bănci și afaceriști, cu revendicarea de a fi convocate noi alegeri parlamentare după ce partidul de guvernământ Visul Georgian le-a câștigat pe cele din octombrie.
Criza politică din Bulgaria pare că se sfârșește. Acord pentru formarea unui guvern după luni de negocieri
Conservatorii din Bulgaria și-au găsit miercuri parteneri de coaliție, după mai multe luni de negocieri, în speranța de a pune capăt crizei politice care paralizează de o perioadă lungă țara.
Moscova amenință că Republica Moldova ar putea fi anexată sau că țara ar putea să dispară de pe harta lumii
Nikolai Patrușev a amintit și de România. El susține că Uniunea Europeană nu ar mai avea dreptul să vorbească în numele Bucureștiului sau al altor state-membre care, susține el, au o poziție echilibrată în raport cu Rusia.
Michelle Obama nu vrea să mai audă de Trump. Fosta primă doamnă a Americii nu va merge la ceremonia de învestire în funcție
Michelle Obama, fostă doamnă a Americii, a anunțat că nu va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, care va avea loc la începutul săptămânii viitoare.
Raidurile aeriene israeliene ucid 17 palestinieni în centrul Gazei, în timp ce negocierile pentru încetarea focului continuă la Doha
Raidurile aeriene israeliene au vizat case din Fâșia Gaza, ucigând cel puțin 17 palestinieni marți seara, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas.
Trump confirmă că va impune taxe partenerilor externi ai SUA și va crea o instituție pentru colectarea lor
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că va crea un nou departament, denumit „Serviciul pentru Venituri Externe”, a cărui sarcină va fi să colecteze taxe vamale, datorii și toate veniturile din surse externe.
Incendiile devastatoare din California. O școală cu 300 de elevi și profesori distrusă complet
Cartiere întregi din LA s-au făcut scrum. Pe lângă casele oamenilor au ars în totalitate și diverse instituții. O școală în care mergeau de obicei 300 de elevi și profesori s-a făcut scrum. Directorul unității spune că dezastrul depășește orice limită.
Trump urma să fie condamnat în ancheta privind alegerile din 2020 dacă nu era reales președinte, potrivit unui nou raport al Departamentului de Justiție din SUA
Dacă Donald Trump nu ar fi câștigat alegerile prezidențiale în noiembrie, Departamentul de Justiție ar fi avut suficiente dovezi pentru a-l condamna pentru încercarea de a obstrucționa validarea alegerilor din 2020, arată consilierul special Jack Smith într-un raport publicat marți.
Lavrov spune că Rusia dorește să negocieze cu Trump o nouă arhitectură de securitate și așteaptă o propunere de soluționare a conflictului din Ucraina
Rusia este dispusă să negocieze „garanții de securitate” pentru Ucraina, dar prioritatea sa în viitoare negocieri cu SUA va fi crearea unei noi arhitecturi de securitate în tot spațiul eurasiatic, a declarat marți ministru rus de Externe Serghei Lavrov.
Maia Sandu: Jumătate din electricitatea consumată de Republica Moldova din surse interne. Diferența va fi suplinită cu importurile din România
Jumătate din energia electrică consumată în Republica Moldova, pe malul drept al Nistrului, provine din surse interne, inclusiv din energie regenerabilă, iar cealaltă jumătate o reprezintă importurile din România.
Zelenski îl provoacă pe Fico să soluționeze disputa privind gazele. Președintele ucrainean l-a chemat pe premierul slovac la Kiev
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat pe Robert Fico la discuții față în față la Kiev, respingând efectiv o propunere înaintată de prim-ministrul slovac pentru a soluționa disputa actuală privind gazul rusesc.
Trump susține că guvernatorul Californiei este de vină pentru incendiile de vegetație
O dispută politică a izbucnit între președintele ales al SUA, Donald Trump, și guvernatorul statului California, Gavin Newsom, cu privire la incendiile de vegetație care au provocat cel puțin 24 de morți și au incendiat zone întinse din sudul Californiei.
Rusia își intensifică presiunea în estul regiunii Harkov și în nordul regiunii Donețk
Forțele ucrainene încearcă să limiteze presiunea crescândă a Rusiei asupra orașelor Izium și Liman, a căror cădere ar duce la extinderea zonei de control a armatei ruse în estul regiunii Harkov și în nordul regiunii Donețk.
Nominalizările la premiile Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor din Los Angeles
Academia de Arte și Științe Cinematografice din Statele Unite (AMPAS) a decis să amâne pentru a doua oară ceremonia de anunțare a nominalizărilor la premiile Oscar din acest an din cauza incendiilor de vegetație care continuă să ardă în Los Angeles, au anunțat luni organizatorii galei.
Bugetele militare pot fi crescute diminuându-le pe cele pentru Sănătate și pensii, afirmă secretarul general al NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a pledat luni ca statele europene membre ale acestei organizații să investească în Apărare „o mică parte” din fondurile pe care le alocă bugetelor pentru pensii, Sănătate sau asistență socială, pentru a garanta securitatea generațiilor viitoare.
Olaf Scholz respinge cererea lui Trump de majorare a cheltuielor de apărare la 5% din PIB
Cancelarul german Olaf Scholz a respins luni cererea președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, ca Germania și alți aliați din NATO să aloce cel puțin 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare.
Polonia sprijină cererea lui Trump de creștere a bugetelor de apărare în statele NATO la 5% din PIB
Polonia sprijină cererea președintelui ales al SUA, Donald Trump, ca membrii NATO să își crească cheltuielile de apărare la 5% din PIB, transmite dpa, citând o declarație a ministrului apărării de la Varșovia.
Topul crizelor de securitate și al potențialelor conflicte din 2025
Un studiu recent realizat de think tank-ul american Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relații Externe) arată care ar putea fi marile provocări ale anului 2025 în materie de securitate și relații internaționale.