Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premierul Groenlandei îi deschide ușa lui Trump: „Trebuie să facem afaceri cu SUA”

Premierul Groenlandei, Múte B. Egede, a precizat că sunt căutate modalități de a colabora cu Donald Trump în domeniul apărării și al exploatării minereurilor rare. Într-o încercare de detensionare a situației, șeful diplomației daneze a vorbit și el despre „interesele legitime ale Americii în zonă.”

Premierul Groenlandei, gata să colaboreze cu Donald Trump, dar nu spune nimic despre anexare

Într-un interviu pentru postul național de televiziune, Múte B. Egede a spus că a făcut demersurile necesare pentru începerea unui dialog cu viitoarea administrație americană. Oficialul a precizat că sunt căutate modalități de a colabora cu Donald Trump în domeniul apărării și al exploatării minereurilor rare.

Ușa este deschisă, spune premierul insulei autonome care face parte din Regatul Danemarcei.

Premierul nu a dat, însă, niciun indiciu că ar fi de acord ca Statele Unite să cumpere insula, așa cum a propus președintele ales Donald Trump.

Și ministrul danez de externe a declarat că Danemarca este gata să faciliteze dialogul cu partea americană.

Lars Løkke Rasmussen, ministrul danez de Externe: „Noi considerăm, eu consider și suntem de acord că americanii au anumite îngrijorări legate de securitatea în zona Articului, pe care le împărtășim, și de aceea, în strânsă colaborare cu Groenlanda, suntem gata să continuăm discuțiile cu viitorul președinte pentru a asigura, aș spune, interesele americane legitime.”

Insula are cele mai mari zăcăminte de minerale rare, esențiale pentru confecționarea bateriilor și a aparaturii high tech.

Poziționarea și resursele sale naturale au suscitat și interesul Chinei, care a încercat să își sporească influența în regiune în ultimii ani.

Statele Unite au o bază militară aeriană în Groenlanda. Invocând importanța strategică a insulei, Donald Trump a reluat ideea mai veche de a cumpăra teritoriul autonom de la Danemarca. El nu a exclus, însă, o preluare cu forța, lucru care a generat o serie de proteste din partea aliaților europeni. Fiul său, Donald Trump jr., a vizitat Groenlanda săptămâna trecută.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE