Ceremoniile de inaugurare a președinției lui Donald Trump încep sâmbătă cu o recepție pe terenul său de golf din Washington, care se va încheia cu un foc de artificii. O zi mai târziu, Donald Trump merge la Cimitirul Național Arlington, unde va depune o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, iar apoi va participa la un miting pe un stadion din capitala americană pentru a sărbători victoria sa electorală.
Învestirea ca președinte a lui Donald Trump va avea loc, conform Constituției americane, pe 20 ianuarie, zi în care republicanul va participa la mai multe evenimente. Trump își va începe ziua de 20 ianuarie cu o slujbă la Biserica Sfântul Ioan și apoi va discuta la un ceai la Casa Albă cu președintele care își încheie mandatul, democratul Joe Biden. În așteptarea evenimentelor, măsurile de securitate sunt la nivel maxim, mai ales că Donald Trump a trecut recent printr-o tentativă de asasinat.
J. Thomas Manger, Șeful poliției Capitoliului SUA: „Cea mai mare amenințare, cred, pentru noi toți rămâne atacatorul singuratic. Chiar săptămâna trecută, în timp ce președintele Carter era depus aici, am avut doi astfel de actori singuri care au apărut la Capitoliu. Unul încerca să aducă cuțite și o macetă. Celălalt a încercat, cred eu, să perturbe ceremonia, dând foc mașinii sale în zona Cercului Păcii.”
Ofițerii celebrului serviciu FBI spun că în prezent nu au motive de îngrijorare și nu urmăresc nicio amenințare specifică sau credibilă la adresa ceremoniei inaugurale sau a complexului Capitoliului. Administrația Federală a Aviației va anunța restricții temporare de zbor în Washington DC și în jurul acestuia.
Matt McCool, agent special, Serviciul Secret al SUA: „Planul cuprinzător de securitate al Serviciului Secret înseamnă că vom continua să folosim drone ca parte a posturii noastre de protecție. Nu vă alarmați dacă vedeți aceste mijloace în timpul inaugurării sau la antrenamente în zilele următoare.”
Pe acest fond de maximă securitate, noul președinte va depune jurământul la orele prânzului pe treptele Capitoliului. Deloc o noutate pentru Donald Trump, care a mai participat la o ceremonie similară, acum patru ani. La 20 ianuarie 2017, el jura în calitate de al 45-lea președinte al Statelor Unite.
Donald Trump va lua prânzul la Congres, va trece în revistă trupele și va lua parte la tradiționalul marș prezidențial de la Capitoliu până la Casa Albă. Acolo, în Biroul Oval, se va desfășura o altă ceremonie de semnare a decretelor. Împreună cu prima doamnă, Melania Trump, el va participa în timpul serii la trei baluri de inaugurare a președinției sale. În ziua următoare, pe 21 ianuarie, noul președinte va participa la o slujbă la Catedrala Națională din Washington.