Magda Grădinaru, jurnalist Spotmedia, a explicat la Euronews România cum ar putea fi înțelese decesele civililor de ambele părți ale războiului Israel-Hamas, despre care aceasta spune că nu este unul „simetric”.
Sigur că nu există o durere mai mare între copilul palestinian care moare și copilul evreu care moare. Diferența este la asasin
Magda Grădinaru, jurnalist: „E important să nu avem noi impulsul de a face dreptate. Nu cu dreptatea trebuie să ne ocupăm noi, ci cu adevărul. Mi se pare extrem de importantă claritatea conceptuală și claritatea intelectuală, din capul locului. Adică: Hamas este o grupare teroristă, asta nu înseamnă că toți civilii din Gaza sunt teroriști, nu înseamnă nici că Benjamin Netanyahu este un polician desăvârșit. Putem să citim și să facem critica. Israelul este cel care a perfecționat autocritica. Fără să fie nevoie să facem noi dreptate”.
„Acest conflict este foarte vechi. Fiecare parte are dreptatea ei. (…) Nu e treaba noastră să alegem dacă o națiune are dreptul de a exista mai mult decât cealaltă națiune. (…) David Grossman (n.r. scriitor israelian) vorbea despre această gradație a răului. Este aproape imposibil pentru un om să accepte că există gradația răului pentru că răul ni se pare – nu-i așa, desăvârșit – și cu toate acestea există. (…) Fania Oz, fiica lui Amos Oz, (…) a spus: Sigur că datorăm empatie ambelor victime. Sigur că nu există o durere mai mare între copilul palestinian care moare și copilul evreu care moare. Diferența este la asasin”.
„Una este să îți asumi crima pe cont propriu, să decapitezi un copil, să scoți fătul din burta mamei și să îl împuști sau să arzi oameni, familii întregi, în patul lor din casă, și altceva este să fii parte dintr-un război. Din păcate, nu suntem în fața unui război simetric”.
„Nu suntem la primul război asimetric, adică între un stat și de partea cealaltă nu avem un alt stat, ci o organizație teroristă care a reușit, cumva, să controleze narativ acest conflict: pare reprezentantul cauzei palestiniene”.
„Mie asta mi se pare una dintre daunele majore: pentru că Hamas pare să fie reprezentantul cauzei palestiniene. Ceea ce nici pe departe nu este așa”.
„Repet, noi nu trebuie să alegem cine are dreptate, dar claritatea intelectuală e o datorie pe care noi – jurnaliștii, analiștii politici, istoricii - o avem, oricât de greu ne-ar fi. Avem, pe o parte, niște acte comise de o organizație teroristă, niște acte luate pe cont propriu, e cu totul altceva să ai în față victima și să îi tai capul, și cu totul altceva, pare mai impersonal, atunci când arunci o bombă. Ești parte dintr-un război. E cumplit să gândești așa, numai că nu e acest război primul când s-a întâmplat asta”.
Chipul luptătorilor Hamas sau „cum un om obișnuit devine monstru”
Magda Grădinaru, jurnalist: „Mi se pare cea mai mare povară pentru om, să accepte că poți să transformi un om obișnuit într-un astfel de criminal. (…) Este ceva teribil: Cum un om obișnuit devine monstru?”. Răspunsul este și mai teribil: nouă ne este mai simplu să acceptăm să spunem Este un monstru, pentru că atunci spunem El nu este ca noi, noi nu suntem ca el, dar, de fapt, sunt oameni obișnuiți. Sunt oameni despre care scria Vasili Grossman în Panta Rhei: Torționarii desăvârșiți își făceau treaba minunat și când ajungeau seara acasă erau capabili să citească o poveste copilului, să asculte muzică clasică și să se îmbrace în haina omului banal”.
„Ce s-a întâmplat în Fâșia Gaza sunt programe întregi de islamizare, de radicalizare. (...) Ca în Rusia, e aceeași metodă. A folosit-o Hitler, o folosește și Putin, că și în Rusia au existat tabere cu copii în care erau radicalizați, în care deveneau fanatici. Asta s-a întâmplat și în Fâșia Gaza, oamenii de acolo, din păcate, sunt prizonieri atât ai Hamas, cât și în fața bombardamentelor Israelului (...)”.
