GAZE NATURALE
Republica Moldova instituie stare de urgență în domeniul energetic. Livrarea de gaze rusești, sub semnul întrebării
Propunerea a fost transmisă miercuri Parlamentului de Guvernul de la Chișinău, în condițiile în care există incertitudini privind livrările de gaze naturale de către compania rusă Gazprom către regiunea separatistă Transnistria, precum și atacuri ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina.
Gradul de umplere în depozitele de gaz din România este de peste 101%. Burduja: Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025
Sebastian Burduja a declarat, luni, că gradul de umplere în depozite cu gaze naturale depășește 101% peste media europeană, iar iarna aceasta stăm mai bine decât cea care a trecut.
Șeful celei mai mari companii energetice din Italia spune că Europa este vulnerabilă în cazul perturbării aprovizionării cu gaze
Sfârşitul posibil al acordului privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, via Ucraina, va avea un impact „neglijabi” asupra Italiei, totuşi continentul rămâne vulnerabil, în urma sporirii dependenţei de gazele naturale lichefiate (GNL) importate.
De ce România importă gaze, deși are cantități suficiente? În 2027, vom deveni cel mai mare producător din UE, promite ministrul Energiei
România are cel mai mare potențial de energie regenerabilă din regiune. S. Burduja: "avem mult mai multă energie hidro, de exemplu. La noi există perioade în care ne ducem la 35-36% producție hidro. Alte state nu au acest beneficiu."
The Guardian: Președintele summitului COP28 anunță continuarea investițiilor în petrol
Președintele summitului climatic COP28 va investi în continuare în producția de petrol și gaze, prin compania pe care o conduce, cu toate că la finalul conferinței ONU cele aproape 200 de țări participate au ajuns la un acord istoric privind tranziția către energie regenerabilă
Nu vor fi probleme cu aprovizionarea cu gaze naturale a României, în această iarnă. Ce spune fostul ministru al Energiei
România nu va avea probleme cu aprovizionarea cu gaze naturale în această iarnă, indiferent de cum va fi vremea, în condiţiile în care capacitatea de depozitare a României a crescut, în 2023, cu 100 de milioane de metri cubi, a declarat, luni, la o conferinţă de specialitate, Virgil Popescu.
Ungaria ia în calcul să cumpere mai multe gaze din România pentru a-și diminua dependența de Rusia
Președintele Ungariei, Katalin Novak, a anunțat, miercuri, cu ocazia unei întâlniri cu Klaus Iohannis, oficialii de la Budapesta ”semnalează” intenţia de a achiziționa mai mult gaz din România, pentru a reduce dependenţa de resursele importate din Rusia.
OMV Petrom şi Romgaz vor investi 4 miliarde de euro în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, din Marea Neagră
OMV Petrom şi Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.
OMV Petrom a găsit în România noi resurse de țiței și gaze naturale
OMV Petrom a descoperit noi resurse de ţiţei şi gaze naturale în regiunile Oltenia şi Muntenia din sudul României, investiţia în campania de foraj de explorare ridicându-se la aproximativ 20 milioane euro, a anunţat marţi compania.
Uniunea Europeană va primi 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale lichefiate de la Statele Unite, în 2023
Statele Unite vor livra Uniunii Europene, până la finalul anului 2023, 50 de miliarde metri cubi (bcm) de gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a compensa lipsa livrărilor ruseşti şi pentru reducerea dependenţei blocului comunitar de energia din Rusia, potrivit DPA.
Proiect ANRE: Clienţii vulnerabili vor putea achita eşalonat factura de gaze naturale
Clienții vulnerabili vor putea plăti factura la gaze eșalonat, pe o perioadă de minimum trei luni, se arată într-un nou proiect de Ordin lansat în consultare publică de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
România va importa gaze din Azerbaidjan. Klaus Iohannis a discutat detaliile acordului
România vrea să înlocuiască importurile de gaze din Rusia cu cele din Azerbaidjan. Aflat într-o vizită oficială la Baku, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a agreat cu omologul său, Ilham Aliyev, dezvoltarea cooperării în mai multe domenii, printre care și cel al energiei.
Preţul gazelor naturale în Europa este la cea mai redusă valoare din ultimele 17 luni
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au coborât luni la cel mai redus nivel de după luna septembrie 2021, în condiţiile în care depozitele pline din China îi obligă pe furnizori şi îşi trimită cargourile încărcate cu gaze lichefiate spre continentul european.
Finlanda deschide un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate pentru a înlocui aprovizionarea din Rusia
La fel ca multe țări din Europa, Finlanda se orientează către gazul natural lichefiat (GNL), pentru a înlocui gazul transportat prin conducte, pe care îl primea în principal din Rusia.
Secretar de stat la Energie: România poate deveni și va deveni un hub al energiei regenarabile din zona Mării Caspice către piețele europene
Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră face parte din acordurile în domeniul energiei convenite între UE, reprezentată de CE, şi Azerbaidjan, fiind şi un proiect tip flagship pentru Georgia, ca parte a strategiei EU Global Gateway.
România şi alte state membre UE vor un plafon mai scăzut al preţului gazelor naturale
Câteva state membre UE, inclusiv România, Belgia, Italia, Polonia şi Slovenia, fac presiuni pentru o plafonare ''semnificativ'' mai scăzută a preţului gazelor naturale la nivelul UE, în condiţiile în care blocul comunitar nu reuşeşte să ajungă la un acord privind această măsură.
Raport: România a importat cu 19,2% mai puține gaze naturale, față de anul trecut
România a importat în primele nouă luni ale acestui an cu 19,2% mai puține gaze naturale, faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).