Comisia Europeană și-a propus ca statele membre UE să înceapă achizițiile comune de gaze „până la vară”, a anunțat luni vicepreședintele Executivului comunitar, Maros Sefcovic. Bruxelles-ul vrea astfel să vină în sprijinul țărilor membre pentru a-și putea umple depozitele de gaze și a evita o criză de aprovizionare în iarna următoare, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
La încheierea primei reuniuni a reprezentanților statelor UE pe tema coordonării achizițiilor comune de gaze, Maros Sefcovic a recomandat țărilor europene să poarte discuții cu jucătorii de pe piețele lor pentru a estima de ce cantități vor avea nevoie.
Vicepreședintele Comisiei Europene a mai spus că a cerut mediului industrial dacă este interesat să apeleze la schema UE privind achizițiile comune de gaze. Executivul comunitar își pune speranța că această măsură va ajuta statele europene să-și umple depozitele golite și să negocieze prețuri mai mici cu furnizorii, datorită puterii colective de cumpărare a țărilor UE.
„Lucrăm pe baza unui program strict pentru a ne pregăti în vederea iernii următoare şi pentru sezonul de reumplere a depozitelor”, a precizat Maros Sefcovic într-un comunicat de presă.
Scepticism privind achizițiile comune gaze în UE
În schimb, unii oficiali europeni au precizat că anumite firme mari din domeniul energetic și-au exprimat reticiența privind participarea la achizițiile comune de gaze, pe motiv că acestea pot negocia deja propriile acorduri cu furnizorii și au îndoieli că vor putea fi obținute prețuri mai mici datorită schemei UE.
Comisia Europeană își propune ca la începutul primăverii să facă publice informațiile privind cantitățile de gaze pe care statele europene vor să le cumpere în comun, în așa fel încât să atragă oferte din partea furnizorilor.
Potrivit sursei citate, statele europene trebuie să se asigure că firmele lor locale iar parte la agregarea cererii de gaze cu volume echivalente cu 15% din cantitate de gaze necesară pentru a umple depozitele de gaze ale unei ţări până la 90% din capacitate.
La nivelul întregului bloc comunitar, această cerinţă de 15% ar fi echivalentă cu o cantitate de 13,5 miliarde metri cubi de gaze, adică o mică parte din importurile totale de gaze ale blocului comunitar, care în 2021, potrivit datelor Eurostat, s-au situat la 338 miliarde metri cubi.