Vremea se strică în toată țara. Meteorologii au emis o informare de vreme severă, care a intrat deja în vigoare. Sunt așteptate ninsori în Moldova, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei.
Vremea se răcește în toată țara
Mihai Timu, meteorolog ANM: "În următoarele 48 de ore avem valabilă această informare meteo, mai ales pentru jumătatea de est a țării, unde așteptăm precipitații cu caracter temporar. Pe fondul temperaturilor mai scăzute, nu vorbim numai de ploi, ci mai mult, în nordul și centrul Moldovei, ne așteptăm la ninsori, iar în sudul Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Muntenii, la precipitații.
În sudul și estul Transilvanii vor fi precipitații mixte, adică pe lângă ninsori, vor fi lapoviță și ploaie, în timp ce în Carpații Meridionali va ninge chiar local moderat cantitativ. În tot acest interval de 48 de ore, se pot aduna și cantități de apă din zăpadă, de 10-15 litri pe metru pătrat, motiv pentru care se va depune acolo un strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi și intensificări ale vântului, cu rafale de 40-50 de km/h în est, sud-est și la munte, ceea ce va spori senzația de rece, pentru că, cel puțin azi și mâine, în toată jumătatea de est a țării ne așteptăm la temperaturi apropiate sau chiar ușor sub normele perioadei. De exemplu, cel mai frig va fi în nordul Moldovei, cu maxime de doar 2-4 grade.
Ceva mai bine va fi în extremitatea de vest și sud-vest, acolo unde se mai arată și soarele, iar temperaturile vor tinde spre 12-14 grade. Vești mai bune vor fi pe finalul săptămânii, când o să asistăm la o încălzire apreciabilă a vremii.
În Capitală ne așteptăm în special la ploaie, nu excludem perioade scurte când am putea să vedem și o lapoviță, poate câțiva fulgi de zăpadă, pentru că, în Capitală, rămân temperaturile pozitive, de exemplu 6-7 grade astăzi, iar mâine spre 11-12 grade. E adevărat că, în cursul dimineții, ne vom apropia de zero grade, mai ales în zona periferică, deci nu excludem și posibilitatea să vedem și câțiva fulgi de zăpadă, dar în principal, vorbim mai degrabă de episoade cu ploaie în Capitală."