Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Viitorul european al țării noastre, în mâini bune. Tinerii români, care studiază în străinătate, plănuiesc să sprijine dezvoltarea României

România are șansa să se dezvolte mai ales datorită tinerilor care ne fac cinste în lume. Cei care învață în cele mai cunoscute și prestigioase universități din lume, cei care ar urma să aducă de acolo valorile europene, cele care contează. Răzvan Petri și Vlad Adamescu, fondatorii proiectului Politică La Minut au vorbit la Euronews România despre viața de student în străinătate și despre dorința de a se întoarce în România cu un scop: de a schimba viitorul țării.

Ce s-a schimbat în atitudinea voastră față de România după ce ați stat o perioadă în afara țării?

Răzvan Petri: „Am devenit puțin mai realiști, eu am devenit puțin mai critic cu România, dar pe de altă parte am ajuns să o îndrăgesc și mai mult. Am învățat foarte multe aici, în Londra, la cursurile pe care le facem și putem să luăm aceste cunoștințe și să analizăm ceea ce se întâmplă în țară. Ne folosim de acest dor de casă pe care îl avem să ne împingă să învățăm mai mult, după care să ne întoarcem acasă, pentru că acesta este și scopul nostru.”

Vlad Adamescu: „România e foarte prezentă la Londra, avem foarte mulți colegi români, prieteni români, care sunt aici cu noi și studiază domenii foarte diverse, dintre care mulți vor să se întoarcă acasă. Mereu vorbim despre politica românească, despre economie, despre ce se întâmplă în țară. Toți suntem cu un ochi acasă.”

Dezvoltarea României

Răzvan Petri este masterand în Politici Publice la University College London, iar Vlad Adamescu, masterand în Politici Publice Europene și Internaționale la London School of Economics. Ei afirmă că își doresc să se întoarcă în România deoarece vor „să pună umărul” la dezvoltarea României, cu ajutorul cunoștințelor dobândite în anii de studiu în străinătate.

Ce nu găsiți în vestul Europei și România are din abundență?

Răzvan Petri: „Cred că cele mai multe lucruri pe care le întâlnim în România și nu le găsim aici sunt lucrurile care ne lipsesc la nivel personal: familie, prieteni și acest sentiment că nu e chiar acasă. În rest, lucruri materiale găsim cam peste tot și nu putem spune că sunt lipsuri foarte mari.”

Care ar trebui să fie viziunea de dezvoltare a României?

Vlad Adamescu: „România trebuie să se concentreze pe reducerea inegalităților sociale. Există inegalități foarte mari economice și care afectează foarte mult oamenii din țară, dar avem și inegalități regionale, oportunități foarte mici pentru populație, doar 23% dintre tineri între 25 – 34 de ani în România au terminat o facultate. Este cel mai mic procent din întreaga Uniune Europeană, școlile profesionale în țară nu funcționează foarte bine. Am intrat în UE, am intrat în NATO, o să intrăm probabil în zona Schengen, o să intrăm în OECD anul viitor, mai trebuie să intrăm în Zona euro și după aceea vom fi în nucleul dur al Uniunii Europene.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE