Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Centura în construcție din Beclean, distrusă de vijelii. Grinzile podului peste Someș au fost "luate pe sus de vânt", conform primarului

Șoseaua ocolitoare a orașului Beclean din județul Bistrița-Năsăud, aflată în construcție, a fost distrusă din cauza unei vijelii. Podul ce urma să traverseze râul Someș s-a prăbușit în apă, după ce vântul a suflat atât de puternic încât ”a ridicat în sus grinzile care fac legătura între piloni”, chiar dacă fiecare cântărește 90 de tone fiecare. Avertismentul a fost lansat de Nicolae Moldovan, edilul orașului Beclean, care dă asigurări că lucrările la investiția de peste 17 milioane de euro nu vor fi întârziate.

”A fost o vijelie foarte mare și s-a format un curent pe cursul Someșului Mare și a ridicat în sus grinzile care fac legătura între piloni, cele care se montează și apoi se face suprabetonarea, ceea ce reprezintă structura podului. Pur și simplu vântul le-a ridicat, deși fiecare cântărește 90 de tone, și le-a aruncat în apă.

Constructorul va turna grinzi, le va face noi pentru că nu le mai poate folosi pe cele care s-au prăbușit. Unde e planșeul nu s-a întâmplat nimic. Oamenii nu trebuie să-și facă griji că s-ar putea întâmpla vreun dezastru după ce e finalizat podul. Nu va întârzia finalizarea variantei ocolitoare. Poate face grinzile noi în paralel cu lucrările pe care le are”, a declarat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, pentru publicația Timponline.

Pentru că este vorba despre o calamitate naturală, edilul a precizat că o comisie va evalua pagubele și va cere fonduri suplimentare pentru remedierea pagubelor produse din cauza vijeliei.

”Ca să fie bine înțeles... Nu s-a prăbușit centura, ci grinzile care erau ancorate pe pilonii de susținere și au fost ridicate de tornada formată. Este un accident tehnic care va fi remediat de constructor în perioada imediat următoare. Stați liniștiți. Se vor așeza la loc grinzi noi și lucrarea va continua fara a se decala termene în toți parametrii săi tehnico-calitativi”, a scris primarul Nicolae Moldovan, pe Facebook.

Pe 28 iunie, edilul scria pe pagina sa de Facebook că varianta ocolitoare a orașului Beclean, considerată ”cel mai important obiectiv regional”, este tot mai aproape de finalizare.

Imagini cu stadiul lucrărilor la centura orașului Beclean, surprinse în noiembrie 2022.

Valoarea totală a investiţiei este de 86.424.000 lei, termenul de finalizare fiind decembrie 2023. Constructorul este asocierea dintre firmele CML.RO (lider de asociere) – Dacia Faber SRL – Îndemânarea Prodcom – Test Prima SRL – DP Project SRL.

Zeci de copaci doborâți și mașini distruse din cauza vijeliei în Bistrița

Zeci de copaci doborâţi, maşini avariate şi acoperişuri şi ţigle smulse de vânt reprezintă bilanţul unei vijelii care s-a abătut joi, la amiază, asupra municipiului Bistriţa şi a zonelor învecinate.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud au precizat că au existat aproape 40 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112, care au semnalat probleme apărute în urma vijeliei.

"Până în acest moment, au fost înregistrate în dispeceratul integrat ISU SAJ Bistriţa-Năsăud 37 de apeluri pe numărul unic de urgenţă 112. Toate efectivele pompierilor militari şi voluntari sunt în teren şi gestionează solicitările cetăţenilor. Toate solicitările vor fi gestionate, prioritate având misiunile de urgenţă medicală, deblocarea căilor de acces, îndepărtarea elementelor constructive care prezintă riscul prăbuşirii, îndepărtarea copacilor şi acoperişurilor smulse de vânt", a transmis ISU, conform Agerpres.

Vântul a smuls copaci în municipiul Bistriţa, oraşul Beclean, pe drumul dintre localităţile Lechinţa şi Herina.


ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE