În luna martie, femeile se simt mai iubite decât de obicei. Însă, de cele mai multe ori, tot ele sunt cele care suportă abuzuri. Iar una dintre cele mai periculoase forme ale violenței domestice este cea fizică. În fața agresorilor, victimele sunt doar niște obiecte, tratate fără milă. Multe dintre acestea fie nu știu cui să ceară ajutor, fie nu au curajul să facă asta.
În 2023 a fost depășit pragul de 100.000 de cazuri de violență domestică, în România. Specialiștii recunosc că fenomenul este greu de controlat, iar în centrele de la stat sunt prea puține locuri pentru găzduirea victimelor. Ajutorul venit din partea ONG-urilor e o gură de oxigen pentru multe femei.
În 2023 a fost depășit pragul de 100.000 de cazuri de violență domestică, în România
Victimă: Am fost bătută până la leșin în fața copiilor / Eram însărcinată în șapte luni
Magda Costache, jurnalistă Euronews România: „Urme pe suflet și pe corp, depresie, anxietate, stimă de sine scăzută și zile de spitalizare din cauza bătăilor crunte. Acestea sunt doar câteva dintre efectele violenței domestice, care și-au lăsat amprenta în 2020 asupra a peste 45.000 de femei”.
În doar trei ani, numărul cazurilor de violență domestică s-a dublat. Cel puțin. Dosarele înregistrează cuvinte seci: infracțiune de lovire sau alte violențe. Pentru victime, sunt traume pe care le poartă pentru tot restul vieții.
Victimă a violenței domestice: „Am fost bătută până la leșin în fața copiilor. O bătaie care m-a marcat atât pe mine, cât și pe copii a fost când eram însărcinată în șapte luni și pur și simplu am fost târâtă pe jos, a băgat mâna-n părul meu și m-a târât pe jos, a rupt hainele de pe mine și copilul nu a mai mișcat două zile. La nouă luni, când am dat naștere, fetița s-a născut cu tetrapareză spastică și este în scaun cu rotile în urma acelor lovituri”.
De cele mai multe ori, înainte de a se ajunge la bătaie, e abuzul emoțional. Agresorii obțin astfel putere asupra victimei, care nu mai reușește să iasă din cercul vicios al violenței.
Victimă a violenței domestice: „Abuzurile au fost de mai multe feluri, verbale: că sunt proastă, că nu fac nimic bun, că nu mă descurc, că nu sunt stare nici pe scări să pășesc, nu fac absolut nimic bun. Emoționale, psihologice: mă înjura, mă critica tot timpul, mă îndepărta de familie, de prieteni, mă controla”.
Cifrele oficiale arată că 90% dintre agresori sunt bărbați.
Angela Chirvăsuță, comisar-șef de poliție, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității: „Pentru a-și impune punctul de vedere, nu recurg la comunicare, ci la forță, pentru că nu știu cum să comunice”.
Iar teama de gura lumii le împiedică pe multe femei să ceară ajutor.
Victimă a violenței domestice: „Mie mi-a fost rușine, mi-a fost teamă, mi-a fost frică, am zis unde o să mă duc cu un copil, la început, și după aceea a venit și cealaltă fată”.
Mihaela Sahlean-Apetroaie, psiholog: „Sunt persoane care repetă ceea ce au văzut în propriile familii de origine, familii care la rândul lor au fost disfuncționale și, prin urmare, repetă acest tipar de comportamente care includ violența în mai multe aspecte”.
Un ajutor poate fi o aplicație gratuită, realizată și cu implicarea Poliției. Prin intermediul Bright Sky, victimele violenței domestice pot găsi centre care să le găzduiască pentru o anumită perioadă sau să le ofere consiliere psihologică, materială, juridică, religioasă, medicală sau educațională.
Simona Voicescu, președintele Asociației Necuvinte: „Avem încă o categorie foarte mare de femei care nu își cunosc drepturile și mă refer chiar la lucruri simple, cum ar fi să sunăm la 112 atunci când suntem într-o stare de pericol iminent”.
Mariana Roș, psiholog ADRA România: „Victimele violenței domestice, în general, nu-și cunosc drepturile, nu cunosc că au dreptul la respectarea demnității, a libertății, la a avea o viață intimă. Au dreptul la consiliere socială, la reabilitare psihologică, la asistență medicală de urgență, la consiliere juridică”.
În Capitală și în Ilfov au fost puțin peste 11.000 de victime anul trecut. Însă, acestea au avut la dispoziție doar 186 de locuri unde să fie găzduite.
Mihaela Petrovici, coordonator al Centrului de Primire în regim de Urgență pentru victimele violenței domestice DGASMB: „Niciodată nu sunt suficiente locuri. Apelăm la asociații, depinde de caz. Dacă avem din țară, la DGASPC-urile județene, asociațiile care sunt în București”.
ONG-urile care găzduiesc victime ale violenței domestice și le ajută ulterior să aibă un loc de muncă, să fie independente financiar și să treacă peste traume spun că sunt motivate de rezultate.
Alina Bordas-Mohorea, manager de proiect la ADRA România: „Reușim să fim de folos pentru ca această mamă, de cele mai multe ori alături de copii, să poată să înceapă o altă viață și să își găsească un loc de muncă, să găsească o școală sau o grădiniță pentru copii și, mai departe, să se poată integra”.
De la 1 ianuarie, sistemul informatic care ajută la monitorizarea agresorilor a fost extins în alte 20 de județe. Dacă victimele sunt abuzate, pot cere ordin de protecție și montarea unei brățări pe care să o poarte agresorul. Sistemul a fost implementat inițial în București, Iași, Mureș și Vrancea. Însă, în 2023, doar 12% dintre victime au acceptat ca agresorilor să le fie montat dispozitivul.
Angela Chirvăsuță, comisar-șef de poliție, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității: „Motivațiile lor sunt diverse și este foarte greu să facem cumva o clasificare a motivelor pentru care ele refuză ca agresorul să poarte acest sistem de monitorizare electronică. Ele se găsesc într-o situație de traumă și în momentul în care refuză acest instrument de protecție, polițistul nu le poate chestiona: Dar de ce-l refuzi?”.
La nivel european, România e printre țările cu cele mai multe cazuri de violență domestică împotriva femeilor.
Victimă a violenței domestice: „Să plece de la prima palmă. Să nu stea să fie și a doua palmă pentru că dacă va fi a doua, cu siguranță, va fi și a treia, și a patra. Să ceară ajutor pentru că dacă va cere ajutor cu siguranță li se va acorda”.
