O piesă rară de aur din perioada eneoliticului a fost descoperită în Olt, în comuna Ghimpețeni. Obiectul cântărește 20 de grame și ar avea o vechime de cel puțin 5.000 de ani, potrivit istoricilor din zonă. Descoperirea a fost făcută pe un câmp agricol. În căutarea comorii, un tânăr s-a ghidat după poveștile bătrânilor din sat.
Piesă din aur, provenită din eneolitic, descoperită în Olt
Aici este locul unde a fost descoperită. În jur de 25-30 cm. Eu am avut în jur de 51-52 semnal. În principiu, la semnalul acesta este o monedă mai mică, un ghemotoc de sârmă sau poate să fie ceva neferos. Dar nu m-am gândit niciodată că este aur și un artefact așa prețios.
De profesie șofer de TIR, Adrian și-a cumpărat acum un an un detector de metale și a început căutările prin sat. Piesa de aur din eneolitic a găsit-o la doar câțiva centrimetri sub pământ, ascunsă sub un bolovan.
Adrian Manea, localnic: Prima oară am crezut că este un dop din-ăla din sticlă, auriu, că se mai găsesc. După aceea, când am desfăcut bolovanul, am văzut piesa foarte strălucitoare, diferită față de ce am găsit până acum, metale din-astea, alamă, cupru.
Bătrânii din Ghimpețeni vorbesc de mult despre un tezaur ascuns în zonă. Adrian a fost mereu fascinat de poveștile lor și așa a ajuns să caute și el comoara.
Gabriel Pușcașu, localnic: Eu știu o poveste cu un bărbat pe nume Ghimpe, care cu mulți ani în urmă s-a stabilit aici cu tribul său. De asta și numele comunei noastre este Ghimpețeni și, probabil, acest tezaur are legătură cu el. E o mândrie ca cetățeni ai acestei comune să găsim așa ceva, ne simțim mândri. Eu, cel puțin, mă simt mândru.
Ion Pârvu, localnic: Aici, s-a mai săpat după tezaur. S-a săpat cu excavatoarele. Și aici era un lac, iar dincolo de lac era un conac boieresc, al boierului Raicu.
Alexandru Ștefan: S-au mai găsit în alte părți, tot în comună, dar ăsta e tezaur ceva mai mare, unicat, care are o valoare inestimabilă, vă dați seama.
Pe urmele aurului au pornit și experții de la muzeul din Slatina, care spun că așteaptă să intre în posesia piesei pe care o consideră unicat în România.
Florin Ciulavu, muzeograf: Piesa este un idol (n.r. antropomorf), în mod clar, din eneolitic, vorbim de o vechime de cel puțin 5000 de ani. Este un idol antropomorf, reprezintă o femeie. Cred că era ținută în casă, într-o zonă de cult eventual. Sigur este unicat, asta pot să spun, unicat în România.
Evaluarea piesei de aur descoperită la Ghimpețeni, în Olt, se va face de către un expert acreditat de Ministerul Culturii pentru perioada eneolitică. El va stabili valoarea istorică, dar și pe cea financiară, inclusiv procentul pe care îl poate primi ca recompensă cel care a descoperit-o. Persoanele care găsesc piese cu valoare istorică și științifică au obligația prin lege de a le depune în 72 de ore la primăria de care aparțin.