Vremea caldă face ca tarabele din piețe să fie încă pline de pepeni. Deși suntem la mijlocul lunii septembrie, câmpurile din sudul țării încă rodesc. Producătorii spun chiar că a doua cultură este mai bună decât prima. Pepenii de toamnă sunt mai dulci decât cei copți la începutul verii, lucru confirmat și de clienți.
Eugen Cojorcaru din comuna doljeană Călărași se numără printre fermierii care, anul acesta, se bucură de a doua producție de pepeni. Vremea caldă îi dă speranțe că va putea asigura marfă pe piață până la începutul lui octombrie.
Eugen Cojorcaru, fermier: „Cererea este mai mică decât în sezon, că asta e, acum sunt prioritare alte fructe, dar care e consumator de pepene nu renunță la pepeni. Da, este un pic mai slăbuță vânzarea în comparație cu vara când e căldura aia puternică.”
Producătorii de pepeni din Dăbuleni spun că vremea a fost atât de prielnică pepenilor verzi încât fructele nu au avut nevoie de tratamente pentru dăunători. De altfel, în piețe fermierii pun acum pe tarabe chiar și a treia cultură.
Viorel Dârman, producător Dăbuleni: „Datorită climei nu putem să le stropim pentru că merg. Merg în vegetație normal. Nu le atacă insectele. N-au necesitat nici o stropeală de nimic, nimic. Tot ce este aici este bio.”
Cristina Diță, producător pepeni Dăbuleni: „A fost același preț pe tot parcursul periodei, 3 lei, dar cultura a doua a fost mai bună și mai productivă de cât prima. Sunt foarte dulci, foarte zemoși…”
Potrivit datelor de la Direcția Agricolă, în Dolj scad an de an suprafețele cultivate cu pepeni. În 2021 erau 2.900 de hectare, anul acesta însă mai sunt pepeni pe doar 2.500 de hectare. În schimb, a crescut producția. În medie, anul acesta, s-au obținut 40 de tone de pepeni la hectar, față de 36 de tone, cât se recoltau în anii trecuți.