Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

#TheCube - Luminile uitate pornite în Palatul Parlamentului, călcâiul lui Ahile pentru iMapp

Timp de 12 ore, pe fața Palatului Parlamentului au fost proiectate lucrări digitale care îmbină arta cu tehnologia, însă prezentarea futuristă s-a lovit de neglijența angajaților Parlamentului, care au uitat pornite luminile de la două ferestre. Detaliul, aparent banal, a sărit în ochii participanților și a fost intens comentat în online.

„Peste 50.000 de oameni s-au bucurat de experiența iMapp Bucharest – Winners League, în Piața Constituției, la cea de-a 8-a ediție a celui mai mare concurs internațional de 3D video mapping din lume, organizat de Primăria Capitalei, prin CREART, cu intrare liberă”, a scris primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe pagina lui de Facebook.

Însă „magia” momentului a fost stricată de luminile uitate pornite în Palatul Parlamentului.

„Se lucrează și noaptea în Parlament”, a scris un utilizator FB într-un comentariu, în timp ce mulți alții s-au arătat dezamăgiți că o competiție altfel spectaculoasă poate fi afectată în acest fel de nepăsarea unor angajați ai instituției.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE