„Cine este Călin Georgescu” a fost una dintre cele mai folosite sintagme în căutările pe Google din ultimele 12 ore. Mulți explică saltul candidatului independent prin faptul că acesta și-a făcut campanie în online, în special pe TikTok. Lucrurile s-ar putea să fie, însă, mai complicate de atât.
Dacă vă aflați în bula în care se află aproape toată țara, mai puțin cei două milioane de oameni care l-au votat pe Călin Georgescu în acest prim tur al alegerilor prezidențiale, v-ați aflat probabil în această situație.
S-a înroșit Google. Cine este Călin Georgescu? Este una dintre sintagmele cele mai căutate în ultimele ore pe Google, pentru că foarte multă lume s-a trezit în situația de a afla cine este personajul care a câștigat turul unu al alegerilor.
Nu este un simplu candidat dintre cei 13 pe care i-am avut, ci este chiar câștigătorul turul întâi.
Pentru cuvântul Georgescu, acesta este graficul care ne arată numărul de căutări în timpul zilei de duminică. În jurul orei 13, nu erau căutări aproape deloc, după care atunci când a venit momentul exit-poll-urilor, a existat o creștere absolut impresionantă pentru acest cuvânt.
Călin Georgescu, două milioane de voturi obținute datorită Tiktok?
Dacă e să căutăm explicații pentru acest rezultat, e posibil să le găsim pe Tiktok. Acolo a făcut trimitere toată lumea. Mulți dintre specialiști care încearcă să înțeleagă fenomenul spun că în această platformă de socializare se află cheia acestui rezultat, faptul că acest candidat, Călin Georgescu, și-a făcut campanie aproape exclusiv pe TikTok.
Aproape că nu a fost la televiziuni, ci în mod special, prin campanii făcute mai mult sau mai puțin etic sau mai puțin legal. Georgescu a avut și probleme din acest punct de vedere prin faptul că multe dintre materiale de promovare nu erau marcate ca publicitate electorală.
Analiză Expert Forum: Călin Georgescu a avut de două ori mai puține vizualizări pe Tiktok decât George Simion
Unii utilizatori de pe Facebook spun că l-au urmărit constant pe Călin Georgescu de când a apărut pe Internet, „dar în direcția totală greșită”.
„Eram de fiecare dată consternată de câți bani bagă în boți pentru comentarii și postări pe această rețea de socializare”, a scris o utilizatoare pe Facebook.
Călin Georgescu este un produs exclusiv al rețelelor de socializare, un produs exclusiv al Tiktok. Ceea ce susține analistul politic Marius Ghincea și ceea ce arată datele Expert Forum conturează o imagine destul de diferită.
Marius Ghincea susține că e foarte posibil ca acele două milioane de voturi să nu vină exclusiv de pe Tiktok pentru Călin Georgescu.
Export Forum au realizat o analiză referitoare la prezența candidaților la prezidențiale în perioada ianuarie - noiembrie 2024 pe Tiktok.
Pe primele locuri nu se află Călin Georgescu. Pe primul loc în materie de agregarea principalelor hashtaguri se află George Simion cu peste 396 de milioane de vizualizări pe Tiktok în această perioadă.
Pe locul doi se află Marcel Ciolacu, cu peste 328 de milioane de vizualizări pe această rețea. Pe locul trei s-a situat Elena Lasconi.
Călin Georgescu se află abia loc locul patru. Are mai puțin de jumătate dintre vizualizările pe care le-a avut George Simion.
În perioada pandemiei, Călin Georgescu era extrem de activ, în special în zona de fake science, care contesta virusul în sine și existența pandemiei.