Elon Musk s-a angajat să își reducă semnificativ rolul pe care îl are în conducerea Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală al administrației Trump. Și asta după ce una dintre companiile sale, Tesla, a înregistrat o scădere dramatică a profitului în ultimele luni, pe fondul protestelor la adresa sa și a măsurilor sale controversate.
Musk spune că se va implica mai puțin în DOGE și mai mult la Tesla
Cel mai bogat om al Planetei a precizat că timpul pe care îl va dedica acestei coordonări a departamentului va fi redus la o zi pe săptămână, începând de luna viitoare. Musk a adăugat că va mai rămâne în funcție „atâta vreme cât va dori președintele sau atât timp cât va fi necesar”.
De la începutul anului, el conduce un departament numit DOGE, înființat de administrația Trump cu scopul de a diminua drastic cheltuielile guvernamentale publice.
Tăierile de fonduri federale și implicarea sa în politică au generat nemulțumire. Boicotarea mașinii Tesla peste tot în lume a devenit o adevărată formă de protest. Mai multe reprezentanțe și mașini Tesla au fost bandalizate și chiar incendiate.
Vânzările au înregistrat o scădere de 20 la sută în primele trei luni ale anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce profitul a scăzut cu peste 70 la sută, până la cifra de 409 milioane de dolari. Veniturile totale au fost de 19,33 de miliarde de dolari în acest interval.
Iar la Bursa de la New York, acțiunile Tesla au scăzut anul acesta cu peste 40%.
Musk a declarat că își va aloca mai mult timp pentru a se ocupa de compania Tesla. În primul semestru din 2025, compania ar urma să lanseze o versiune mai ieftină al Model Y, cel mai bine vândut SUV al mărcii. Printre proiectele companiei se numără un serviciu de taximetrie robotizată, fără șofer, în Austin (Texas).