Seceta extremă a pârjolit și anul acesta culturile din țară. În lipsa unor investiții din partea statului în sisteme de irigații, agricultorii sunt lăsați la voia sorții. Puțini sunt cei care au reușit să își instaleze un sistem cu care să își ude pământurile, însă nu-și vor putea acoperi costurile. În mai multe zone din țară agricultorii le-au cerut autorităților să declare stare de calamitate.
Lipsa ploii, criza energetică, scumpirea combustibililor și războiul din Ucraina își arată efectele pe câmpurile din România.
Cum sunt afectați agricultorii
„E rămas, stagnează și se usucă, după cum vedeți. Și frunze, și toate cele. Nu mai are nicio șansă, e mort. Singura variantă, pe lângă ploaie, ar fi fost irigarea. La noi canale de irigat sunt, dar lipsește cu desăvârșire apa din ele. Acolo unde este neirigat, porumbul are talia maximă de un metru și mai are două frunze verzi. Restul, nici pic, nici știulete, nici nimic. Deci este compromis total”, spune agricultorul Gheorghe Pescariu.
Fermier de peste 20 de ani, Vasile Lungu este unul dintre puținii norocoși care nu a stat la mâna divinității. A investit într-un sistem de irigații pentru cele 1.800 de hectare de grâu, porumb și floarea soarelui. Sistemul de irigații a fost achiziționat în 2003, cu credit bancar. A costat 130.000 de dolari. Deservește 150 de hectare și are o lungime de 800 de metri. Viteza cu care se deplasează este de 30 metri la oră.
„Investiția pentru un hectar, să arate culturile așa, este de două mii de euro. Aproximativ 1.000 de euro, la prețurile vechi, erau bani băgați în infrastructura subterană și o mie de euro pentru instalațiile de irigat”, spune ing. fermier Vasile Lungu.
Cu toate acestea, fermierul ieșean nu știe dacă își va acoperi costurile anul acesta.
„Acum este o situație mai delicată. Există cantități foarte mari în Ucraina, care se vând la orice preț, se vând prin porturile și infrastructura de export din România și bănuiesc că noi, fermierii români, vom avea de suportat pentru că vom realiza o producție mică, mai scumpă și nu știm dacă prețul de livrare va acoperi prețul de cost”, adaugă ing. fermier Vasile Lungu.
Potrivit ultimelor date, în țara noastră sunt irigate puțin peste 330.000 de hectare, dintr-un total de nouă milioane de hectare arabile. Prin comparație, înainte de Revoluție, era irigată o treime din suprafața totală.
Guvernanții încep să caute soluții
„Am avut o analiză realizată cu domnul ministru Boloș. Există o posibilitate ca împreună cu dumnealui, Ministerul finanțelor și Ministerul Mediului să putem să aplicăm la fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului de irigații din România”, a declarat Nicolae Ciucă, premierul României.
Fermierii cer Guvernului să declare stare de calamitate, din cauza secetei severe, în zonele unde mai mult de jumătate din suprafața cultivată este afectată.
„Am dispus la fața locului să continuăm și să mărim capacitatea de irigare, acolo unde putem, efectiv. Ministrul Bode, cu celeritate, mi-a dat sprijinul de a semna, în 24 de ore de la momentul în care am promis că facem acest lucru, un act normativ cu putere de ordin de ministru. În acest ordin am dat libertatea fermierilor să poată să intervină imediat să-și recolteze culturile care au fost calamitate și să le schimbe destinația”, transmite Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Ce anunță meteorologii
În timp ce fermierii își calculează pierderile, veștile de la meteorologi nu sunt deloc bune.
„Meteorologic vorbind precipitațiile vor fi din ce în ce mai puține, mai ales că ne îndreptăm către luna august, care se știe, climatologic vorbind, că este slăbuță în precipitații. Nu ne ajută cu nimic în recuperarea necesarului de umezeală în sol, pentru că deja s-a instalat seceta pedologica extremă, în mare parte a arealului agricol”, spune meteorologul Alina Șerban.
Valul de caniculă care sufocă Europa se abate, de joi, și asupra României, cu temperaturi ce vor depăși 35 de grade Celsius.