Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pomii fructiferi, afectați de vremea rea. Fermier: „O să gustăm ici-colo câte un fruct, dacă mai rămân până în luna august”

Vremea capricioasă din acest an a redus substanțial recolta de mere și prune din acest an. Vasile Lungu, unul dintre fermierii din Iași, are trei hectare de pruni și nouă hectare de meri. Anul acesta, spune el, e compromisă producția din cauza brumei, dar și din cauza temperaturilor scăzute din primăvară. “Un măr ar trebui să producă în jur de 50 de tone la hectar. Acum, o tonă, două de mere se produc la hectar“, a spus fermierul.

Vasile Lungu mai spune că anul acesta nu vor recolta pentru că nu vor avea ce. “O să gustăm ici-colo câte un fruct, dacă mai rămân până în luna august, dar, în general, recoltă nu este la prun. Acum, din cauza secetei, am pierdut aproape întreaga cantitate pentru că, dacă urmăriți, ele, neavând apă, încep să se stafidească și cad.”

Ce spun specialiștii

Potrivit specialiștilor atât prunul, cât și mărul sunt pomi care au mare nevoie de apă și nu tolerează temperaturile ridicate de peste 35 de grade.

Prof. dr. Mihai Istrate, titularul disciplinei Pomicultură USV Iași, într-un interviu acordat Euronews, a afirmat că “Prunul solicită, în perioada de creștere intensă a lăstarilor și a fructelor, 120 de ml de precipitații. Din situația care este în momentul de față, deja se preconizează un deficit de umiditate în primele luni ale anului de 300 ml.”

Nici în stațiunea de cercetare a Universității de Științele Vieții din Iași situația nu este mai bună.

În mod normal, la un hectar s-ar fi cules undeva la 15 tone de prune. Asta înseamnă aproximativ 30 de kilograme de fructe culese dintr-un singur pom. Acum, cu greutate vor fi culese trei kilograme. 

“Cu siguranță prețul va fi mai mare fiindcă vom fi nevoiți, mai ales pentru zona noastră, zona Iași, să aducem fructe din alte zone din țară sau din afară”, a mai pus prof. dr. Mihai Istrat.

În județul Iași sunt aproximativ o mie de hectare cu pruni. În unele zone, pomii care au scăpat de îngheț și au fost udați au fost afectați de grindină. Anul trecut, în România, s-au cules aproximativ 820.000 de tone de prune, aproape dublu față de anul 2012, dintre care peste 12.000 de tone în Iași.

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE