Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

După retragerea Statelor Unite din Afganistan, pe 15 august 2021, regimul taliban care a preluat puterea a interzis femeilor drepturi fundamentale, precum educația, libertatea de a ieși pe stradă neînsoțite sau cu fața neacoperită sau dreptul de a se implica în politică și alte libertăți economice, sociale și culturale. Însă tinerele femei afgane au înființat școli secrete, sfidând amenințările guvernului taliban și ale susținătorilor acestuia.

Experții în religia islamică spun că nu există niciun verset în Coran care să interzică educația persoanelor de sex feminin, însă guvernul taliban interzice dreptul la educație al fetițelor de peste șase ani. Sub protecția anonimatului, câteva eleve și profesoare din școlile afgane secrete au dezvăluit ce înseamnă să fii femeie și să dorești să te educi în Afganistan.

"Mă duc și la o madrasa (n. r. școală musulmană), ca să pot răspunde la întrebările lui (n. r. ale fratelui meu). Merg la madrasa dimineața și aici vin după-amiaza. Nu-l las să aibă suspiciuni. S-ar putea să îmi pună întrebări, deci dacă nu m-aș duce la madrasa și nu aș putea să îi răspund, cu siguranță ar afla”, a spus Nafeesa, o elevă afgană.

Pentru a ajunge la ore, fetele pleacă de acasă cu câteva ore mai devreme. Ele folosesc rute care diferă de la o zi la alta, pentru a evita să fie urmărite. Fetele urmează cursurile acestor școli secrete, dar și pe cele ale unor școli musulmane, numite madrasa, pentru a îndepărta orice suspiciune din partea bărbaților din familie.

"Nu am vrut ca aceste fete să ajungă ca mine, ar trebui să aibă un viitor mai bun ca mine. În prezent multe fete minore sunt forțate să se căsătorească, la fel ca mine. La 12 ani m-am logodit. M-am chinuit mult să mă educ, de aceea nu vreau ca și ele să se chinuie la fe de mult”, a spus Tamkin (pseudonim), profesoară la o școală secretă.

Educația este un drept în islam atât pentru bărbați, cât și pentru femei, iar aceste tinere își riscă viața frecventând școlile secrete.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE