Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Săptămâna de lucru de patru zile: Care este situația în alte țări în comparație cu România

Discuțiile despre săptămâna de lucru de patru zile au fost relansate de pandemia COVID-19, iar angajații și angajatorii au regândit importanța flexibilității și a beneficiilor la locul de muncă.

Ideea este simplă - angajații ar putea lucra patru zile pe săptămână, fiind plătiți la fel și beneficiind de aceleași facilități, dar cu același volum de muncă.

Companiile care își reduc săptămâna de lucru ar funcționa, prin urmare, cu mai puține întâlniri fizice și mai multă muncă la distanță.

Susținătorii săptămânii de lucru de patru zile sugerează că, atunci când va implementată, satisfacția angajaților va crește, la fel ca și productivitatea acestora.

Sindicatele din Europa cer guvernelor să pună în aplicare săptămâna de lucru de patru zile, potrivit euronews.com.

Belgia a implementat săptămâna de patru zile

Pentru angajații din Belgia acest lucru a devenit posibil din februarie, reușind să lucreze patru zile pe săptămână, în loc de cinci, cum era în mod normal, fără să înregistreze pierderi.

Prim-ministrul belgian, Alexander de Croo, speră că această modificare va duce la flexibilizarea pieței muncii și îi va ajuta pe cetățeni să-și organizeze mai ușor atât viața personală, cât și pe cea profesională. Tot el a adăugat că noul model ar putea crea o economie mai dinamică.

"Obiectivul nostru este să le oferim oamenilor și companiilor mai multă libertate pentru a-i ajuta să-și organizeze programul de lucru. Dacă comparați Belgia cu alte țări, veți vedea că, de obicei, noi nu suntem la fel de dinamici", a spus premierul.

Cu toate acestea, perspectiva celor patru zile lucrătoare nu pare convenabilă în cazul tuturor.

Unii angajați cu normă întreagă vor lucra mai multe ore pe zi dacă aleg acest model, iar alții, cum ar fi cei care lucrează în ture, nu vor avea opțiunea acestei flexibilități.

Marea Britanie

Companiile din Marea Britanie care au testat timp de șase luni săptămâna de lucru de patru zile plănuiesc acum să introducă permanent săptămâna de lucru mai scurtă, după ce au apreciat experimentul ca fiind "extrem de reușit".

Zeci de companii au fost implicate în programul-pilot de șase luni - cel mai mare de acest gen - care a fost lansat la 6 iunie, pentru a studia impactul reducerii timpului de lucru asupra productivității întreprinderilor și a bunăstării angajaților, precum și impactul asupra mediului și a egalității de gen.

Aproximativ 70 de companii britanice și peste 3.300 de angajați s-au înscris până în prezent în program, care este condus de cercetători de la universitățile Cambridge și Oxford și de la Boston College, precum și de grupurile de advocacy non-profit 4 Day Week Global, 4 Day Week UK Campaign și grupul de reflecție britanic Autonomy.

Scoția și Țara Galilor ar urma să se alăture acestei mișcări

În Scoția, un studiu guvernamental ar trebui să înceapă în 2023, în timp ce Țara Galilor are, de asemenea, în vedere un studiu similar.

Decizia a fost punctul culminant al unei promisiuni de campanie făcute de Partidul Național Scoțian (SNP), aflat la guvernare.

Muncitorilor li se vor reduce orele de lucru cu 20%, dar nu vor suferi nicio pierdere de indemnizație.

Guvernul va sprijini companiile partenere cu aproximativ 10 milioane de lire sterline, circa 11,8 milioane de euro.

Guvernul a oferit drept exemplu un sondaj recent realizat de grupul de reflecție scoțian Institute for Public Policy Research (IPPR) din Scoția, care a arătat că 80% dintre persoanele care au răspuns la această propunere au fost extrem de pozitive față de inițiativă.

Respondenții au declarat că programul le-ar îmbunătăți considerabil sănătatea și fericirea.

Scoția a indicat Islanda și rezultatele sale pozitive ca fiind un argument întemeiat pentru a încerca săptămâna de lucru de patru zile.

Unele companii scoțiene au inițiat deja propriile lor săptămâni de lucru cu program trunchiat, UPAC Group, cu sediul în Glasgow, a declarat recent că angajații săi se vor bucura de o săptămână de patru zile cu același salariu, după ce a derulat cu succes un program pilot.

În Țara Galilor, Sophie Howe, comisarul pentru Generațiile Viitoare, a solicitat, de asemenea, Guvernului să introducă o săptămână de lucru de patru zile similară, cel puțin în sectorul public.

Spania începe perioada de probă

După ce micul partid de stânga Más País a anunțat la începutul acestui an că Guvernul a fost de acord cu solicitarea lor de a lansa un program pilot modest de săptămâna de lucru de patru zile, Spania a lansat în decembrie un proiect pilot.

Proiectul pilot va ajuta IMM-urile să își reducă săptămâna de lucru cu cel puțin o jumătate de zi, fără a reduce salariile.

Proiectul pilot este un test pentru a vedea dacă poate fi stimulată productivitatea. Companiile care se înscriu pot primi ajutor dintr-un fond guvernamental de 10 milioane de euro, dar trebuie să conceapă modalități de creștere a productivității care să compenseze depășirea costurilor salariale, a declarat Ministerul spaniol al Industriei.

Aceste îmbunătățiri trebuie să fie puse în aplicare în termen de un an, în timp ce compania trebuie să rămână în program timp de cel puțin doi ani.

În primul an al programului pilot, Guvernul va finanța parțial costurile salariale și va contribui la finanțarea formării pentru îmbunătățirea eficienței.

Numai angajații care au contract pe perioadă nedeterminată pot participa la acest program.

Islanda: unul dintre "liderii" noului model de patru zile lucrătoare pe săptămână

Între 2015 și 2019, Islanda a efectuat cel mai mare studiu pilot din lume, care a avut ca obiectiv reducerea orelor de muncă dintr-o săptămână.

Proiectul-pilot a fost considerat un succes de către cercetători, iar sindicatele islandeze au negociat pentru o reducere a timpului de lucru. Mai mult decât atât, experții au mai descoperit că nivelul de stres al angajaților s-a redus și că a existat o îmbunătățire a echilibrului dintre viață și muncă.

Cu toate acestea, nu toate guvernele au avut același succes în ceea ce privește săptămâna de patru zile lucrătoare.

Reacții mixte în Suedia în legătură cu săptămâna de patru zile lucrătoare

În Suedia, un astfel de studiu s-a desfășurat în 2015 și au existat reacții pro și contra.

Propunerea a fost să se încerce zilele de lucru de șase ore în loc de cele de opt ore , dar nu toată lumea a fost mulțumită de ideea de a cheltui bani în plus.

Mai multe partide au considerat că această schimbare ar fi prea costisitoare pentru a fi implementată la scară largă. Rezultate pozitive au fost observate în cadrul secției de ortopedie a unui spital universitar, care a schimbat ziua de lucru de șase ore cu cea de opt ore și a angajat personal nou pentru a compensa timpul pierdut. Personalul medical a fost mulțumit de modificări, însă experimentul a fost foarte criticat și s-a decis să nu se repete.

Finlanda nu a introdus o săptămână de lucru de patru zile. La începutul acestui an, țara a ajuns pe primele pagini ale presei internaționale după ce se vehicula că ar fi redus dramatic programul de lucru. Cu toate acestea, s-a dovedit că aceasta era o știre falsă, Guvernul oferind clarificări ulterior. Prim-ministrul Sanna Marin a postat despre acest program pe Twitter în august 2019, dar nu a fost inclus în agenda Guvernului.

Start-up-urile din Germania experimentează săptămâna de lucru mai scurtă

Germania are una dintre cele mai scurte săptămâni de lucru din Europa. Potrivit Forumului Economic Mondial, săptămâna medie de lucru este de 34,2 ore.

Un sondaj al Institutului Forsa a arătat că 71% dintre angajații din Germania ar prefera opțiunea de a lucra doar patru zile pe săptămână.

Cu toate acestea, rămâne încă de văzut dacă o astfel de măsură va fi implementată sau discutată. Până în prezent, start-up-urile mai mici experimentează o săptămână de lucru mai scurtă.

În Japonia, companiile mai mari preferă noul program

În alte țări, cum ar fi Japonia, companiile mai mari sunt cele care se aventurează pe acest teritoriu, în urma anunțului făcut de către guvernul japonez în 2021 a unui plan pentru a obține un echilibru mai bun între viața profesională și viața privată.

În 2019, gigantul tehnologic Microsoft a experimentat modelul oferind angajaților weekenduri de trei zile timp de o lună. Schimbarea a sporit productivitatea cu 40% și a dus la o muncă mai eficientă.

Unilever testează în prezent săptămâna de lucru mai scurtă în Noua Zeelandă

Între timp, în Noua Zeelandă, 81 de angajați care lucrează pentru gigantul Unilever, producător de bunuri de larg consum, participă în prezent la o perioadă de probă de un an de zile pentru a testa o săptămână de lucru de patru zile cu salariu integral.

"Scopul nostru este de a măsura performanța în funcție de randament, nu de timp. Credem că vechile metode de lucru sunt depășite și nu mai sunt adecvate scopului", a declarat Nick Bangs, directorul general al Unilever New Zealand.

Dacă experimentul se dovedește a fi un succes, se anunță a fi extins în alte țări.

SUA și Canada – interes major pentru program

Potrivit unui sondaj realizat de furnizorul de software cloud Qualtrics, 92% dintre angajații americani sunt în favoarea unei săptămâni de lucru scurte, chiar dacă aceasta înseamnă să lucreze mai mult.

În opinia angajaților, printre beneficii se numără și îmbunătățirea sănătății mintale și creșterea productivității.

În Canada, cercetarea agenției globale de ocupare a forței de muncă Indeed a constatat că 41% dintre angajatorii canadieni iau în considerare programe hibride și noi stiluri de lucru, în urma pandemiei de Covid-19.

În general, săptămâna de lucru de patru zile pare să câștige încet și sigur teren pe tot globul, însă nu se știe încă dacă guvernele vor adopta definitiv ideea.

Care este situația în România

Și România ar putea trece la săptămâna de lucru de patru zile, față de cele cinci lucrătoare, câte sunt în prezent.

Un proiect de lege a fost deja depus în dezbatere publică și propune modificarea Codului Muncii.

"Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de opt ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte, cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, în funcţie de raportul contractual dintre angajat şi angajator. Ea poate fi şi de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână", potrivit modificărilor propuse.

Potrivit unui studiu efectuat de platforma de recrutare BestJobs, opt din zece angajați români ar vrea să lucreze doar patru zile pe săptămână, însă jumătate dintre ei se tem de un program cu zece ore pe zi.

71% dintre angajați consideră că săptămâna de lucru de patru zile s-ar putea potrivi locului de muncă pe care îl au în prezent, iar 41% cred că principalul dezavantaj constă în volumul mai mare de muncă din cele patru zile. Aproape jumătate susțin că într-un astfel de scenariu ar putea exista o presiune mai mare asupra angajaților pentru a termina totul la timp sau chiar mai repede.

Potrivit platformei, în ziua liberă respondenții ar petrece timpul cu cei dragi, ar desfășura activități recreative sau ar rezolva sarcini administrative de care nu se pot ocupa în restul zilelor.

Jumătate dintre angajatori consideră că acest program de lucru ar putea fi posibil. Cu toate acestea, 25% consideră că ar scădea costurile de funcționare ale companiei, în timp ce același procent crede că există și riscul de a scădea și volumul de muncă efectuat.

Sondajul a fost efectuat în perioada 02–04 martie pe un eșantion de 1.113 utilizatori de internet din România.

Deși un proiect de lege a fost depus în dezbatere publică în acest sens, rămâne de văzut dacă acest nou model se va adopta și în România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE