Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România - Slovacia 1-1. Tricolorii câștigă grupa de la EURO 2024 și merg în "optimi"

România s-a calificat în optimile EURO 2024, după 1-1 cu Slovacia, în ultimul meci al grupei E, ajutați și de rezultatul din Belgia - Ucraina (0-0).

Clasament Grupa E

1. România - 4p | Golaveraj +1 | Goluri marcate: 4

2. Belgia - 4p | Golaveraj +1 | Goluri marcate: 2

3. Slovacia - 4p | Golaveraj 0 | Goluri marcate: 3

4. Ucraina - 4p | Golaveraj -2 | Goluri marcate: 2

România, în optimi la EURO 2024

După un început mai energic de partidă, care le-a aparținut slovacilor, prima mare ocazie au avut-o Tricolorii. A fost chiar o dublă ocazie în aceeași fază, când Rațiu nu l-a putut învinge pe Dubravka, iar apoi Hagi a tras peste poartă, din poziție bună.

Slovacii au dat replica prin lovitura liberă executată de Skriniar, care a ocolit poarta. Primul șut al Tricolorilor pe poartă a venit în minutul 23, când Stanciu a trimis prea slab pentru a-l învinge pe Dubravka. Golul a venit însă la cealaltă poartă. Slovacia a deschis scorul prin Duda, care a marcat cu capul, dintre Burcă și Drăgușin.

Rațiu și-a încercat și el norocul cu un șut de la distanță, dar fără probleme pentru portar. Punctul culminant a venit în minutul 36, când, în urma unui contact între Hagi și Hancko, arbitrul a acordat penalty, după ce a consultat VAR-ul. Răzvan Marin a transformat lovitura de pedeapsă și România a egalat.

  • După Bogdan Stancu, la Euro 2016, Răzvan Marin este abia al doilea jucător român care marchează mai mult de un gol la un Campionat European.

Prima repriză s-a încheiat cu un contraatac irosit de Drăguș. În partea secundă, o gafă a lui Drăgușin a dat emoții, dar Niță a boxat, iar Haraslin l-a pus la încercare pe portarul nostru, care a fost la post și de această dată. După o oră de joc, România a avut o nouă dublă ocazie în aceeași fază, prin Răzvan Marin și Drăguș. Slovacii au fost aproape de gol în minutul 64, dar același Niță a avut un nou reflex bun.

România - Slovacia s-a terminat 1-1, iar Tricolorii merg în optimi, de pe primul loc, alături de slovaci, după ce Belgia și Ucraina au remizat la zero în celălalt meci al grupei.

  • În optimi, România va întâlni Olanda, marți, 2 iulie, la Munchen, de la ora 19:00.
VEZI GALERIA
5 imagini

LIVE TEXT. România - Slovacia 1-1

Au marcat: Răzvan Marin 38' / Duda 24'

Statistici final meci:

Posesie: România 45% / Slovacia 55%

Șuturi pe poartă: România 5 / Slovacia 4

Șuturi pe lângă poartă: România 4 / Slovacia 7

Cornere: România 1 / Slovacia 5

Pase reușite: România 232 / Slovacia 356

Min. 90+3: Final de meci. România - Slovacia 1-1. Tricolorii se califică în optimi.

Min. 69: Fază de joc România. Drăgușin îl lansează în adâncime pe Man, însă portarul Dubravka iese și reține din picioarele sale.

Min. 64. Ocazie Slovacia. Strelec șutează de la 20 de metri, dar Niță apără cu piciorul, cu un reflex foarte bun.

Min. 61: Dublă ocazie România. Ianis Hagi îi așează mingea lui Răzvan Marin, care șutează de pe loc, de pe linia careului, dar portarul boxează. Faza continuă, iar Drăguș șutează la colțul lung, însă peste poartă.

Min. 52: Ocazie Slovacia. Haraslin șutează din careu, din unghi, dar apără Niță.

Min. 50: Gafă în apărarea României. După o minge înaltă în careul mic, Drăgușin vrea să degajeze, dar luftează și lovește prost mingea, însă Niță boxează și Bancu degajează.

Min. 46: Începe repriza secundă.

Statistici prima repriză:

Posesie: România 46% / Slovacia 54%

Șuturi pe poartă: România 4 / Slovacia 2

Șuturi pe lângă poartă: România 3 / Slovacia 4

Cornere: România 0 / Slovacia 3

Pase reușite: România 151 / Slovacia 204

Min. 45+2: La pauză, România - Slovacia 1-1.

VEZI GALERIA
6 imagini

Min. 43. Ocazie România. Pe contraatac, Drăguș ia o acțiune pe cont propriu, ajunge în marginea careului și șutează la colțul lung, dar mingea ocolește poarta.

Min. 37: Gol România. Răzvan Marin transformă lovitura de pedeapsă. La acest scor, alături de rezultatul actual din Belgia - Ucraina (0-0), suntem în optimi. După Bogdan Stancu, la Euro 2016, Răzvan Marin este abia al doilea jucător român care marchează mai mult de un gol la un Campionat European.

Min. 36: Penalty România. Hagi cade la marginea careului, în duel cu Hancko, faza este verificată de VAR și se acordă penalty.

Min. 33: Ocazie România. Rațiu șutează de la distanță, direct pe centrul porții, dar portarul reține în doi timpi.

Min. 24. Gol Slovacia. Kucka centrează de pe dreapta, iar Duda înscrie cu capul, dintre Burcă și Drăgușin. La acest scor, suntem pe ultimul loc în grupă și suntem eliminați.

Min. 23: Ocazie România. Stanciu șutează de la 20 de metri, direct pe poartă, dar cam slab și portarul reține cu ușurință.

Min. 22: Ocazie Slovacia. O lovitură liberă executată de Skriniar, direct în careu, trece pe lângă Răzvan Marin și Rațiu și se scurge pe lângă bară.

Min. 13. Fază de joc România. Răzvan Marin execută o lovitură liberă, dar peste poartă.

Min. 11: Dublă ocazie România, în aceeași fază. Fundașul dreapta, Rațiu, ia o acțiune pe cont propriu și ajunge pe stânga, creează superioritate și surprinde defensiva adversă, apoi șutează plasat, dar portarul boxează. Faza continuă, mingea ajunge la Ianis Hagi, dar mijlocașul ofensiv trage peste poartă.

Min. 1: Începe meciul.

Echipa de start a României:

ROMÂNIA: 1. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu - 6. M. Marin - 10. Hagi, 18. R. Marin, 21. Stanciu (cpt), 17. Coman - 19. Drăguș / Selecționer: Edward Iordănescu

Rezerve
: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 4. Rus, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 13. Mihăilă, 14. Olaru, 20. Man, 22. Mogoș, 23. Sorescu, 24. Racovițan, 25. Bîrligea, 26. Șut

Selecționerul Edward Iordănescu începe, așadar, cu Ianis Hagi în locul lui Dennis Man, pentru prima dată la acest European. O a doua modificare, față de meciul cu Belgia, este titularizarea lui Florinel Coman, proaspăt transferat la Al-Gharafa. În meciul trecut, Valentin Mihăilă era titular.

Echipa de start a Slovaciei:

SLOVACIA: 1. Dúbravka – 2. Pekarík, 3. Vavro, 14. Škriniar, 16. Hancko – 19. Kucka, 22. Lobotka, 8. Duda – 26. Schranz, 18. Strelec, 17. Haraslín / Selecționer: Francesco Calzona


Știrea inițială:

România are șansa unui meci istoric cu Slovacia, în urma căruia poate ajunge în optimi la EURO 2024. Partida dintre România și Slovacia se joacă pe stadionul "Deutsche Bank Park" din Frankfurt, miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00, va fi transmis de Pro TV și va putea fi urmărit în format live text pe euronews.ro.

La aceeași oră se joacă și celălalt meci al grupei E, Belgia - Ucraina.

26/06/2024 , 17:42

”Tricolorii” au ajuns la stadion

Jucătorii și staff-ul echipei naționale a României au ajuns la stadionul din Frankfurt, acolo unde de la ora 19:00 începe meciul care poate România în „optimi”.

26/06/2024 , 16:46

Fanii români au colorat în galben străzile din Frankfurt

Mii de suporteri s-au întâlnit în Frankfurt pentru a susține Naționala României, cu câteva ore înaintea partidei decisive pentru calificarea în ”optimile” EURO 2024.

La meciul de miercuri seară contra Slovaciei sunt așteptați peste 25.000 de români în tribunele stadionului.

26/06/2024 , 13:02

”Tricolorii”, încurajați de suporteri și la hotel

În dimineața meciului decisiv pentru calificarea în ”optimile” EURO 2024, jucătorii echipei naționale au ieșit timp de câteva minute să se relaxeze în aer liber, în preajma hotelului din Frankfurt.

”Tricolorii” au fost întâmpinați de mai mulți fani români, care au venit să încurajeze jucătorii înaintea meciului cu Slovavia.

Fotbaliștii români au interacționat și au făcut poze cu suporterii.

România - Slovacia, meci pentru ”optimi”

După primele două etape din faza grupelor, toate cele patru echipe sunt la egalitate, cu câte trei puncte. Este o situație nemaiîntâlnită la Europene, iar de aici și calculele complicate. Practic, pentru a fi sigură de prezența în optimi, România trebuie să nu piardă.

Tricolorii au începtut Europeanul din Germania cu un 3-0 impresionant cu Ucraina, dar și slovacii au reușit o surpriză și au învins Belgia cu 1-0.

În etapa a doua a grupelor, România a pierdut cu 0-2 meciul cu Belgia, țară aflată pe locul 3 mondial, însă Tricolorii pregătiți de Edward Iordănescu au jucat totuși bine în fața unui adversar de un asemenea calibru, dar diferența de valoare și-a spus cuvântul. Tot în etapa a doua, Slovacia a pierdut cu Ucraina, scor 1-2. Așa se face că toate cele patru echipe au câte o victorie și au ajuns să aibă număr egal de puncte.

România, avantaj la meciurile directe cu Slovacia

În istoria întâlnirilor directe, România are cinci victorii, Slovacia s-a impus o singură dată, tocmai în amicalul din octombrie 1941, iar cinci partide s-au terminat la egalitate. Ultima confruntare a avut loc în august 2013, într-un meci amical, terminat la egalitate, 1-1.

Patru din aceste partide directe au fost oficiale, în care România a bifat trei victorii și un meci a fost egal. Toate cele patru s-au jucat în preliminariile pentru Campionatele Europene.

  • Meciul România - Slovacia va fi arbitrat de germanul Daniel Siebert (40 de ani). La acest European, el a mai condus meciul Georgia - Cehia 1-1. Siebert va fi ajutat de doi conaționali: Jan Seidel și Rafael Foltyn. În camera VAR vor fi germanii Christian Dingert și Bastian Dankert și italianul Massimiliano Irrati.

România - Slovacia, echipele probabile:

Față de meciul de debut, cel cu Ucraina, în cel cu Belgia, selecționerul României, Edward Iordănescu, a făcut o singură modificare în "primul 11" și l-a trimis pe Mihăilă în locul lui Florinel Coman. De cealaltă parte, selecționerul Slovaciei, Francesco Calzona, a folosit aceeași echipă în ambele meciuri.

România: Niță - Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu - R Marin, M Marin, Stanciu - Man, Draguş, Coman

Ratează ”optimile” dacă primesc cartonaș galben: Bancu, R Marin, M Marin.

Slovacia: Dúbravka - Pekarík, Vavro, Škriniar, Hancko - Kucka, Lobotka, Duda - Schranz, Boženík, Haraslín

Ratează ”optimile” dacă primește cartonaș galben: Schranz.

Cum au ajuns România și Slovacia la EURO 2024

Selecționata României, pregătită de Edward Iordănescu, s-a calificat la EURO 2024 după ce a câștigat grupa preliminară, fără să fi pierdut vreun meci.

De cealaltă parte, Slovacia a avut 7 victorii, două înfrângeri și o remiză.

Rezultatele României în preliminariile EURO 2024:

Andorra - România 0-2

România - Belarus 2-1

Kosovo - România 0-0

Elveţia - România 2-2

România - Israel 1-1

România - Kosovo 2-0

Belarus - România 0-0

România - Andorra 4-0

Israel - România 1-2

România - Elveția 1-0

Rezultatele Slovaciei în preliminariile EURO 2024:

Slovacia - Luxemburg 0-0

Slovacia - Bosnia și Herțegovina 2-0

Islanda - Slovacia 1-2

Liechtenstein - Slovacia 0-1

Slovacia - Portugalia 0-1

Slovacia - Liechtenstein 3-0

Portugalia - Slovacia 3-2

Luxemburg - Slovacia 0-1

Slovacia - Islanda 4-2

Bosnia și Herțegovina - Slovacia 1-2

România s-a calificat pentru prima oară la Campionatul European de Fotbal în anul 1984. În total, selecționata a adunat cinci participări la turnele finale, ultima dintre ele, la EURO 2016, din Franța. România a terminat atunci grupa pe ultima poziție, după ce a pierdut cu Franța (scor 1-2), Albania (scor 0-1) și a remizat cu Elveția (scor 1-1).

Cel mai bun rezultat al României la un Campionat European de Fotbal a fost în anul 2000, când selecționata noastră a ajuns în sferturile de finală, unde a pierdut în fața Italiei, scor 0-2 (goluri marcate de Francesco Totti și ”Pippo” Inzaghi).

Lotul României la EURO 2024

Portari: Horațiu Moldovan (Atlético de Madrid), Florin Niță (Gaziantep), Ștefan Târnovanu (FCSB)

Fundași: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Radu Drăguşin (Tottenham), Vasile Mogoş (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Bogdan Racovițan (Rakow), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Adrian Rus (Pafos)

Mijlocași: Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Ianis Hagi (Alavés), Marius Marin (Pisa), Răzvan Marin (Empoli), Darius Olaru (FCSB), Deian Sorescu (Gaziantep), Nicolae Stanciu (Damac), Adrian Şut (FCSB)

Atacanți: Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB), Denis Drăguş (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Valentin Mihăilă (Parma), George Puşcaş (Bari)

Lotul Slovaciei la EURO 2024

Portari: Martin Dúbravka (Newcastle), Marek Rodák (Fulham), Henrich Ravas (New England Revolution).

Fundaşi: Peter Pekarík (Hertha Berlin), Norbert Gyömbér (Salernitana), Denis Vavro (FC Copenhaga), Milan Škriniar (Paris Saint-Germain), Adam Obert (Cagliari), Dávid Hancko (Feyenoord), Vernon De Marco (Hatta Club), Sebastián Kóša (Spartak Trnava).

Mijlocaşi: Matúš Bero (Bochum), Juraj Kucka (Slovan Bratislava), Tomáš Rigo (Baník Ostrava), Patrik Hrošovský (Genk), Stanislav Lobotka (Napoli), Ondrej Duda (Hellas Verona), László Bénes (Hamburg).

Atacanți: Róbert Boženík (Boavista), Dávid Ďuriš (Ascoli), Lukáš Haraslín (Sparta Praha), Leo Sauer (Feyenoord), Ivan Schranz (Slavia Praha), David Strelec (Slovan Bratislava), Tomáš Suslov (Verona), Ľubomír Tupta (Slovan Liberec)

România are lotul cel mai slab valoric dintre toate participantele la EURO 2024, cu o valoare totală de piață de 92,13 milioane de euro, potrivit publicației de spacialitate Transfermarkt. fundașul Radu Drăgușin este cel mai scump, 25 de milioane de euro, adică exact cât le-au plătit cei de la Tottenham lui Genoa în ianuarie 2024, atunci când l-au transferat.

Lotul al Slovaciei este cotat la 156,4 milioane de euro. Cei mai scumpi jucători sunt David Hancko și Milan Skriniar, cotați la câte 35 de milioane de euro.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE