Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România ar putea oferi Ucrainei un sistem Patriot. Ciolacu: ”Eu cred că-s mai multe funcționale”

Un sistem de apărare antiaeriană Patriot ar putea ajunge în Ucraina. Șeful executivului a declarat că va avea o discuție pe această temă cu președintele Klaus Iohannis.

”Acuma toate detaliile, ce-i funcțional și ce nu-i funcțional și cât avem și cât acoperim, știți că e un sistem întreg.

Eu cred că-s mai multe funcționale, dar totuși avem cea mai lungă graniță cu un stat aflat într-un conflict. A existat această discuție la un moment dat între secretarul general NATO, domnul Stoltenberg, și ministrul Apărării, cum era și normal și am înțeles în Statele Unite, domnul președinte Iohannis, care conform constituției României, pe care cred că o respectăm cu toții, este comandantul suprem al armatei.

Nu am avut discuție după întâlnirea bilaterală cu președintele Statelor Unite, cu președintele României.”, a declarat Marcel Ciolacu.

Iohannis: Este vorba de un singur sistem Patriot

Șeful statului a anunțat marți, după întâlnirea de la Casa Albă cu Joe Biden, că este deschis discuțiilor ca țara noastă să ofere un sistem de apărare antiaeriană ucrainenilor.

"Există, evident, nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina, sisteme avansate, şi în acest fel, în ultimele săptămâni, este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei.

România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu, acasă, în CSAT, cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi, evident, ce putem să primim în schimb pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână în România fără apărare antiaeriană. Eu cred că vom găsi o soluţie.

Este vorba de un singur sistem Patriot (...) da, este unul funcţional care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaţionalizare şi despre unul dintre acestea era vorba", a precizat Iohannis, într-o declaraţie acordată presei, la Ambasada României de la Washington.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE