Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

VIDEO. Mii de profesori, la al treilea mare protest de la declanșarea grevei generale în Educație

Vineri a avut loc al treilea mare protest al profesorilor în București, de la declanșarea grevei generale. Mii de protestatarii s-au adunat în Piața Victoriei, de unde au plecat în marș în zona Palatului Cotroceni. Tot vineri, au avut loc noi negocieri între sindicaliștii din învățământ și reprezentanții Guvernului. Ultima ofertă primită de angajații din Educație: 45% din grila de salarizare, în loc de 40%, și suplimentar să se acorde până în 2027, anual, pe 5 octombrie, suma de 1.500 de lei net.

Imagini de la protestul profesorilor din București

09/06/2023 , 14:50

Negocierile de la Guvern s-au încheiat

Sindicaliștii din învățământ au încheiat discuțiile de la Guvern, după mai bine de două ore de negocieri.

Guvernul continuă să pună pe masă mărirea salarială în trei tranșe. Prima tranșă va fi de 45%, în loc de 40%. Restul procentelor încă nu se cunosc. Abia din 2026 un profesor debutant va avea salariul de 4.000 de lei, pentru noua grilă de salarizare, raportată la salariul minim pe economie din 2023.

"Cerința noastră a fost ceea pe care toată lumea o știe: să se aplice integral de la 1 ianuarie 2024 grila de salarizare. Guvernul a spus că nu se poate. Singurul lucru pe care Guvernul poate să îl facă este să acorde 45% din grila de salarizare, în loc de 40%, și suplimentar să se acorde până în 2027, anual, pe 5 octombrie, suma de 1.500 de lei. Aceasta e oferta Guvernului. Noi vom consulta oamenii", a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

"Nu știu care va fi reacția colegilor. Oricum ei sunt foarte nemulțumiți. Le vom transmite aceste informații și ei vor hotărî în cunoștință de cauză. Am spus că este o premieră în România că salariații din unitățile de învățământ preuniversitar au un cuvânt greu de spus în negocierile care se poartă cu Executivul. Deci, rolul lor va fi decisiv. Noi le vom transmite tot ceea ce s-a discutat astăzi la Guvern și, categoric, ei vor lua o decizie corespunzătoare", a declarat Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret.

Potrivit sindicaliștilor, dacă s-ar aplica procentul de 45% de la 1 ianuarie, profesorii ar primi undeva la 500-600 de lei.

09/06/2023 , 14:48

Protestatarii încep să ajungă la Palatul Cotroceni

Primii protestatari au ajuns deja la Palatul Cotroceni. Aproape 5.000 de profesori au pornit în marș, din Piața Victoriei, pe Podul Basarab, având ca punct final Palatul Cotroceni.

09/06/2023 , 13:34

Protestatarii au plecat spre Palatul Cotroceni

Circa 4.500 de persoane s-au strâns în Piața Victoriei. La această oră, protestatarii au pornit în marș spre Palatul Cotroceni, acolo unde se vor opri pentru a continua mișcarea de protest.

09/06/2023 , 12:06

A început protestul profesorilor

Până acum, peste 2.000 de profesori s-au adunat în Piața Victoriei. Liderii de sindicat au fost chemați din nou la Guvern pentru negocieri.

La ora 12:30 profesorii vor porni într-un marș spre Cotroceni. Liderii sindicali speră că vor fi primiți la discuție și Klaus Iohannis.

VEZI GALERIA
4 imagini

Potrivit organizatorilor, protestul se va desfășura astfel:

  • Între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei;
  • Între orele 12.30 – 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu;
  • Între orele 15.00 – 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor.

Joi, Guvernul a aprobat o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o "garanţie suplimentară" privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ. Cu toate acestea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că memorandumul nu prezintă foarte multe garanţii din punct de vedere juridic.

Ministrul Educației: Trendul privind participarea la grevă este descendent

Miercuri, Marius Nistor a declarat că greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de angajații din învățământ.

Pe de altă parte, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat joi că trendul privind participarea la greva din Educaţie este unul descendent. Cifrele prezentate de ministru joi arătau că 13.500 de profesori și-au reluat activitatea, dintr-un total de aproximativ 21.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ care au renunțat la forma de protest.

Greva a modificat calendarul probelor de competențe la Bac 2023

În condițiile în care mai există profesori care se află în grevă, Ministerul Educației a decis câteva modificări în calendarul examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională.

Astfel, perioada de înscriere, pentru ambele examene, a fost prelungită până pe 13 iunie. Totodată, probele de competențe la Bac 2023 au fost decalate cu două zile și vor începe pe 14 iunie, în loc de 12 iunie.

În ceea ce privește probele scrise, nu au fost făcunte modificări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE