Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Program Ziua Marinei 2024. Ce evenimente sunt anunțate pentru 15 august

15 august este Ziua Marinei Române, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902. Ziua Marinei este o sărbătoare civilă şi militară, marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

15 august este și zi liberă, fiind declarată zi de sărbătoare legală, nelucrătoare. Suplimentar, anul acesta, prin Ordonanță de Urgență, a fost declarată liberă și ziua de 16 august (vineri), pentru a face legătura cu weekendul 17-18 august.

Program Ziua Marinei 2024

Ziua Marinei în Constanța

Între orele 10:00-12:00, va fi prezentat exerciţiul naval întrunit "Forţele Navale Române 2024", publicului de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa.

De la ora 20:30, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale.

Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanţa, care va putea fi urmărit din zona Piaţa Ovidiu - Portul Turistic Tomis.

Ziua Marinei în București

Ziua Marinei Române este marcată în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va fi organizată pe 15 august, în intervalul orar 9:00 - 10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul "Regele Mihai I" 

Ziua Marinei în Mangalia

Ziua Marinei Române este marcată, în Portul Turistic Mangalia, prin exerciţiul naval întrunit "Forţele Navale Române 2024", jocuri şi concursuri marinăreşti, expoziţie de tehnică militară şi ateliere interactive, care vor avea loc între orele 10:00 - 14:00.

Seara, de la 19:30, evenimentul se încheie cu spectacol de muzică populară, urmat de retragerea cu torţe a marinarilor militari.

Ziua Marinei în Brăila

Exerciţiul naval întrunit "Forţele Navale Române 2024" este prezentat publicului din Brăila între orele 10:00 - 12:30, pe faleza Dunării, zona Moara Violatus.

De la ora 20:30, are loc retragerea cu torţe a marinarilor.

Ziua Marinei în Galați

Programul evenimentelor va începe la ora 17:00, cu intonarea Imnului Naţional al României de către Fanfara "Valurile Dunării".

  • 17:11 - 17:16 - citirea ordinului comun al Ministrului Afacerilor Interne, al Ministrului Apărării Naţionale şi al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2024;
  • 17:16 - 17:26 - Ceremonial religios;
  • 17:26 - 17:40 - Lansarea la apă a ancorei (Crucii) de Flori;
  • 17:40 - 17:50 - Alocuţiuni;
  • 17:50 - 18:00 - Defilarea Gărzii de Onoare;
  • 18:00 -18:30 - Exerciţiu naval;
  • 18:30 - 18:50 - Parada navelor militare;
  • 18:50 - 19:00 - Parada navelor civile.

Ziua Marinei în Tulcea

Pe 15 august, între orele 10:00-13:00, publicul va putea urmări exerciţiul naval întrunit "Forţele Navale Române 2024", precum şi jocuri şi concursuri marinăreşti.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE