Festivitățile de Ziua Marinei au început la Constanța. 2000 de militari, 15 nave de luptă au defilat la malul mării La ceremonie a fost prezent și președintele României, Klaus Iohannis. Evenimente vor avea loc și în Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București.
Ziua Marinei a început încă de la răsărit, la malul mării, cu un spectaculos concert al corului Madrigal.
Nu mai puțin de 3000 de oameni s-au adunat în Constanța, la răsărit, să-i asculte pe artiști, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS), conform organizatorilor evenimentului.
Concertul a marcat Ziua Marinei Române și a fost primul eveniment care a avut loc joi, pentru acest prilej.
Evenimentul este organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și se desfășoară în cadrul SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, ed. a III-a, iulie-septembrie 2024, Constanța.
Statul Major al Forţelor Navale a informat, printr-un comunicat de presă, că exerciţiul naval întrunit "Forţele Navale Române 2024" va fi prezentat, între orele 10:00 şi 12:00, publicului de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa.
De la ora 20:30, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale. Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanţa, care va putea fi urmărit din zona Piaţa Ovidiu - Portul Turistic Tomis.
Ziua Marinei Române
Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului ''Elisabeta'', printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă.
De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor, a fost botezat primul submarin românesc, ''Delfinul''.
Ziua Marinei Române se sărbătoreşte anual la data de 15 august, fiind o sărbătoare civilă şi militară, marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Ministrul Apărării: Rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, consideră că rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională.
"În această zi importantă, în care prăznuim Adormirea Sfântei Fecioare Maria, le spunem 'La mulţi ani' marinarilor militari! Azi, mai mult ca oricând, rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională, în context aliat şi european, mai ales în actualul mediu de securitate, afectat de războiul ilegal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei", a precizat ministrul într-un mesaj transmis joi, cu ocazia Zilei Marinei Române.
Angel Tîlvăr reaminteşte că, în acest an, România a operaţionalizat, împreună cu Bulgaria şi Turcia, un grup pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră, al cărui principal scop este menţinerea siguranţei traficului maritim prin activităţi de supraveghere, recunoaştere şi neutralizare a minelor marine, precum şi prin operaţiuni conexe de căutare-salvare pe mare.