Curtea de Apel din Paris a dispus ca Paul Philippe al României să fie eliberat din arestul la domiciliu, unde se afla din 7 aprilie și să fie plasat sub control judiciar. Exact la fel s-a mai întâmplat și în septembrie 2022.
Acum, judecătorii din Paris au decis că el are interdicția de a părăsi Franța, în așteptarea unei decizii privind extrădarea. Iar audierile pentru examinarea noului mandat de arestare este programată la 14 mai, la Camera de extrădare.
Paul Philippe al României, eliberat din arest, în Franța, dar pus sub control judiciar
În noiembrie 2023, Franța a refuzat să-l predea în vederea extrădării, „din cauza unui risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”.
Din aprilie 2024, el a mers în Malta, unde a fost reținut, dar justiția de acolo a refuzat de asemenea să-l predea autorităților române, după cum a declarat ministrul român al Justiției de la acea vreme, Alina Gorghiu.
Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, este vizat de un mandat european de arestare, emis la București, pe 30 ianuarie 2025, în vederea unei pedepse de închisoare cu executare de trei ani și patru luni, pentru faptele comise în dosarul Ferma Regală Băneasa, privind retrocedările ilegale. El este acuzat de fapte precum trafic de influenţă și complicitate la abuz, conform deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie a României în decembrie 2020.
În intervalul 2006 - 2013, Paul Philippe al României ar fi colaborat cu „o bandă de escroci”, pentru a recupera proprietăţi pe care le pretindea în calitate de moştenitor al familiei regale. Paul de România ar fi revendicat, fără drept, Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa.
În acest dosar, au fost condamnate 18 persoane, printre care oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz, care au primit câte cinci ani de închisoare cu executare. În acest dosar, prejudiciul adus statului este estimat de procurori la 145 de milioane de euro.
Tatăl lui Paul Philippe, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii regelui Carol al II-lea al României, care a domnit între 1930 şi 1940. În 1947, familia regală a fost expulzată din România de către comunişti, iar proprietăţile sale au fost confiscate, conform AFP.
Paul Phillipe al României deține naționalitățile română, franceză și britanică. Regele Mihai nu l-a recunoscut niciodată pe Paul drept membru al familiei regale.