Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Profesorii vor putea să rețină telefoanele elevilor. Măsura va intra în vigoare în noul an școlar

Din această toamnă, elevii nu vor mai avea voie să folosească telefoanele în școli decât în zonele strict autorizate în regulamentul intern. Profesorii vor putea și să rețină telefoanele elevilor care le folosesc în afara ariilor desemnate. Noua măsură din Legile Educației prevede că utilizarea dispozitivelor este interzisă pentru toți elevii, inclusiv în timpul activităților educaționale din afara școlii.

Ce spun elevii despre această măsură?

Până acum era interzisă doar folosirea telefoanelor în timpul orelor de curs, dar acum elevii vor putea să folosească dispozitivele doar în zonele autorizate în regulamentul școlii. Mai mult, profesorii vor putea să le confiște dacă sunt folosite oriunde altundeva. Conform legii, telefoanele vor fi înapoiate unui părinte, unui tutore sau elevului. Elevii nu vor avea voie să folosească telefoanele nici în timpul activităților școlare care se petrec în afara unității de învățământ.

Când vine vorba de învățământul liceal, școlile pot să interzică folosirea dispozitivelor mobile pe întreg perimetrul școlii sau doar în anumite părți. Legea permite însă telefoanele în timpul orelor dacă sunt folosite strict în scop educațional.

Reprezentanții guvernului au explicat că o astfel de măsură ar avea ca scop stoparea elevilor care deranjează cursurile prin faptul că filmează sau ascultă muzică. Însă asociațiile de părinți și de elevi spun că este doar o altă metodă de pedepsire a copiilor și că ține de profesori să atragă atenția elevilor în timpul orelor, moment în care aceștia nu și-ar folosi telefoanele.

Mai mult, elevii spun că este vorba și de o chestiune de siguranță pentru că există situații de abuz sau de bullying în care copiii au nevoie de telefonul mobil pentru a cere ajutor sau a înregistra astfel de cazuri ca probă.

Legea nu prevede însă ce se întâmplă în momentul în care un elev refuză să predea telefonul unui profesor și nici situațiile în care profesorul va preda telefonul inapoi, la sfârșitul orei sau al zilei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE