Săptămâna începe cu un protest în fața Guvernului, unde mai multe persoane cu dizabilități s-au adunat pentru a-și striga nemulțumirile legate de noua lege a pensiilor.
După recalculare, pensionarii cu dizabilități s-au trezit cu pensiile micșorate chiar și cu 80%. Deși guvernanții au promis că situația lor va fi rezolvată, încă nu au venit cu o soluție.
Oamenii sunt nemulţumiţi de "diminuarea pensiilor" cu procente "cuprinse între 40 şi 80%"
Protestul are loc între orele 10,00 - 14,00 și este organizat de Federaţia Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România. Oamenii sunt nemulţumiţi de "diminuarea pensiilor" cu procente "cuprinse între 40 şi 80%".
„S-au anunţat persoane din toată ţara (n.r.- că participă). Fac menţiunea că cei care protestează sunt persoane cu handicap, persoane cu afecţiuni grave, cu boli cronice, persoane imobilizate care expun unui risc din punct de vedere al sănătăţii. Prin urmare, nu ne putem aştepta la o prezenţă masivă. Dar şi o singură persoană dacă este obligată să iasă în stradă şi să protesteze arată o mare problemă - persoanele cu dizabilităţi care au lucrat în condiţii de handicap şi care au îndeplinit stadiul de cotizare contributiv prevăzut de lege se confruntă acum cu anularea recunoaşterii acestui drept din Legea 360, iar pensiile recalculate ale acestor persoane sunt diminuate cu procente între 40 şi 80%”, a declarat Daniela Tontsch, preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.
Pensionarilor cu dizabilităţi li se "amputează un drept"
Aceasta a mai precizat, pentru Agerpres, că pensionarilor cu dizabilităţi li se "amputează un drept", întrucât pensia reprezintă "un drept de proprietate".
"Astăzi practic li se amputează un drept. Pensia este un drept de proprietate pe care aceşti domni guvernanţi vor să îl înlocuiască cu un ajutor social", a spus Tontsch.
Reprezentanţii consiliului consideră că noile modificări legislative din Legea nr. 360/2023 "anulează recunoaşterea" unui stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilităţi.
Nu se mai ţine cont de stagiile reduse recunoscute anterior pentru persoanele cu dizabilităţi
"Această lege introduce o formulă de calcul care are la bază aplicarea unui stagiu de cotizare uniform de 25 de ani, fără a ţine cont de stagiile reduse recunoscute anterior pentru persoanele cu dizabilităţi grave şi accentuate, ceea ce produce o diminuare semnificativă a pensiilor acestor persoane. La fel de grav este că persoanele cu dizabilităţi care se vor pensiona în baza Legii 360/2023 şi vor beneficia de stagiul redus de cotizare, vor avea pensii mai mici ca indemnizaţia socială de 1.200 lei", se arată într-un comunicat remis presei.