Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pensionarii din toată țara continuă să facă reclamații la casele de pensii, din cauza deciziilor de recalculare

Continuă contestațiile la casele de pensii din toată țara, din cauza deciziilor de recalculare care au provocat nemulțumiri în rândul vârstnicilor. După aproape o lună de când Ministerul Muncii a început să trimită înștiințările către pensionari, sunt persoane care încă așteaptă să afle care sunt calculele după noua lege a pensiilor. În paralel, situația pensionarilor cu dizabilități, care s-au trezit cu pensiile micșorate și cu 80%, rămâne nerezolvată.

Haosul pensiilor recalculate. După aproape o lună, sunt pensionari care încă așteaptă deciziile de recalculare

Îngrijorat că nu a primit decizia de recalculare nici acum, Petre Bălă a venit la Casa de Pensii a Municipiului București ca să afle ce se întâmplă.

Petre Bălă, pensionar: Am fost de două ori la dânșii, mi-au spus să fac o cerere, am făcut și am venit acum să văd rezultatul cererii... Au zis că nu merge sistemul, să aștept...  Am zis: Domn'le, măcar să-mi spuneți care-i motivul? Nu avem niciun motiv concret, dar așteptați c-o să vă vină, dar când și cum nu mi s-a spus...

În urmă cu câteva luni, bărbatul și-a mutat dosarul de la Gorj la București. Schimbarea de domiciliu ar putea fi motivul întârzierii. Nu este un caz singular, se întâmplă și în alte zone din țară. De exemplu, în județul Ilfov, aproape 5.000 de pensionari nu și-au primit încă deciziile. În București, problema ar fi fost deja rezolvată, susțin reprezentanții casei de pensii.

Angela Lazăr, directorul adjunct al Casei Locale de Pensii Sector 5: S-au emis decizii de recalculare și pentru aceste cazuri, dar persoanele respective - nelocuind la domiciliu și nu ne-au anunțat nici pe noi că și-au schimbat domiciliul - am avut foarte multe situații în care au venit să ne semnaleze aceste cazuri și noi le-am eliberat decizii la ghișeele caselor locale de pensii.

Sunt și cazuri de pensionari care în septembrie au primit pensiile la valoarea din august, deși deciziile arătau sume mai mari.

Angela Lazăr, directorul adjunct al Casei Locale de Pensii Sector 5: Situatiile acestea se datorează faptului că deciziile de pensie, de recalculare a pensiilor conform legii 360, au fost emise ulterior datei comunicării recalculării pensiilor pe luna septembrie. Încercăm să plătim diferențele în luna octombrie și pentru luna septembrie.

Vârstnicii cu dizabilități, pensii cu până la 80% mai mici în unele cazuri. Au anunțat proteste

Până acum, zeci de mii de pensionari s-au adresat caselor de pensii din cauza neclarităților din decizii. În cazul unora dintre ei au fost făcute erori, iar dosarele vor fi revizuite. Numai în București și în Ilfov, dintre cele aproape 4.000 de cereri de revizuire depuse au fost admise aproape jumătate.

La casele de pensii ajung și vârstnici cu dizabilități, o categorie care a fost puternic afectată de noua lege a pensiilor.

Mihaela Barbu, jurnalistă Euronews: Pensionarii cu dizabilități au reclamat problemele cu care se confruntă din cauza noii legi a pensiilor, care le-a adus reducerea consistentă a veniturilor cu până la 80% în unele cazuri. Practic, noua lege le-a recunoscut stagiile de cotizare reduse, dar nu a ținut cont de acest aspect și în calculul efectiv al pensiilor. În aceste conditii, indexările viitoare care se vor face în Romania vor fi aplicate pe sumele reduse, ceea ce le va afecta nivelul de trai.

Eugenia Tiniuc, director în cadrul Casei Județene de Pensii Ilfov: Știu că problema este la Ministerul Sănătății. Doamna ministru a spus că lucrează la stagiul de cotizare și la recalcularea persoanelor cu handicap, urmând să ne transmită soluția, aplicația informatică, pentru a fi evaluate și dosarele persoanelor care sunt cu handicap.

De altfel, și premierul Marcel Ciolacu a dat recent asigurări că lucrează la soluționarea problemelor acestor pensionari, precum și în cazul foștilor mineri, o altă categorie afectată de noua lege. Până atunci, persoanele cu dizabilități au anunțat că vor protesta luni în fața Guvernului pentru a-și cere drepturile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE