Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Percheziții informatice în dosarul Pantelimon. Una dintre cele două doctorițe arestate dă explicații la sediul Parchetului

Sunt percheziții informatice în dosarul Pantelimon. Una dintre cele două doctorițe arestate a fost adusă luni dimineață la sediul Parchetului. De asemenea, sunt așteptate concluziile Corpului de control al premierului, în scandalul anchetelor în cazul morților suspecte.

Percheziția informatică a început luni dimineață la sediul Parchetului. Procurorii verifică dispozitivele electronice care aparțin uneia dintre cele două doctorițe care au fost arestate în acest dosar. Nu este un proces de scurtă durată pentru că anchetatorii trebuie să analizeze fiecare dispozitiv pentru a găsi probe care i-ar putea ajuta în această investigație.

Depinde foarte mult și de faptul dacă medicul își dă acordul pentru această percheziție, dacă le va da procurorilor toate datele necesare pentru a accesa toate acele dispozitive sau dacă procurorii vor fi nevoiți să caute alte căi de acces.

În timpul perchezițiilor care au avut loc mai bine de o săptămână, acasă la una dintre doctorițe a fost găsit un bilețel pe care, printre altele, era notat și textul ”de făcut curat în telefon”, au precizat surse din rândul anchetatorilor pentru Euronews România.

Procurorii de la Parchetul militar ar trebui să-l audieze pe medicul care ar fi încercat să-și ia viața într-o toaletă publică din Brașov. Anchetatorii vor să afle de la bărbat cum a făcut rost de o substanță controlată și dacă a fost luată din spitalul în care lucra.

De asemenea, sunt așteptate și concluziile Corpului de control al premierului care a cerut să vadă documentele pe care le-au analizat cei din Corpul de control al ministrului Sănătății.

Concluzia Corpului de control al ministrului Sănătății a venit la doar cinci-șase zile de la începerea acestui scandal, iar aceasta era că la spitalul Pantelimon nu ar fi fost, de fapt, nimic în neregulă.

Acuzațiile procurorilor în dosarul Pantelimon

Maria Miron şi colega sa, Mirela Păiuş, se află în arest preventiv din data de 8 august, fiind acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat la Terapie intensivă prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, potrivit Agerpres.

Din referatul de arestare preventivă reiese faptul că anchetatorii au descoperit la locuinţa doctoriţei Maria Miron un prospect al substanţei noradrenalină (intitulat "Noradrenalină tartrat Hypericum 2mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă"). În timpul perchezițiilor au fost găsite şi două înscrisuri în care sunt menţionaţi o mare parte din pacienţii decedaţi în perioada de început a lunii aprilie, asistenţii care au fost repartizaţi pe saloanele ATI din aceeaşi perioadă, precum şi menţiunea ”curăţenie în telefon”.

Procurorii au tras concluzia că Maria Miron îşi propunea să şteargă probe din telefon, dorind să îngreuneze desfăşurarea anchetei.

Cu privire la aceste înscrisuri, doctoriţa a recunoscut că îi aparţin şi că au fost întocmite de ea, aspect consemnat în procesul-verbal de percheziţie domiciliară.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sfântului Pantelimon. Ea le-a declarat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe Secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20 ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE