Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alain Delon și povestea cojocului alendelon, realizat și la întreprinderea Vidra, de la Orăștie. Era apreciat de cele mai mari case de modă

Actorul Alain Delon a murit duminică, 18 august, la vârsta de 88 de ani, în locuința sa dintr-un sat din Franța. Starul de cinema și-a trăit ultimele clipe înconjurat de familie, după cum arată comunicatul transmis de copiii săi.

Pe lângă zestrea cinematografică impresionantă pe care o lasă în urmă, francezul Alain Delon a însemnat și un simbol al modei în anii 70, vremuri mai puțin ușoare, când era o provocare să încerci să faci rost de un așa-numit "alendelon". Este vorba despre un cojoc pe care îl purta actorul, iar cuvântul 'alendelon' a și intrat în dicționarul limbii române.

Alain Delon și povestea cojocului alendelon

Alida Mocanu, jurnalist Euronews: "Am adus fotografia cu celebrul cojoc. Este un cojoc pe care românii l-au văzut pentru prima dată când a avut loc proiecția filmului 'A fost odată un hoț', cu Alain Delon, la cinematograful Floreasca. În 1966, la un an după ce a apărut acest film, toată lumea a văzut în această haină un simbol care te apropia cât de cât de lumea strălucitoare din afara granițelor României.

Și iată, numele lui Alain Delon a devenit substantiv comun, există și în dex cuvântul alendelon, scris exact așa. Este o hană din piele, îmblănită, care, prin anii 70-80, era realizată la Orăștie. Fuseseră micile afaceri ale întreprinzătorilor, care trecuseră în sarcina statului și se realizau la întreprinderea Vidra aceste cojoace. Era foarte greu să faci rost de unul. Sunt oameni care au lucrat la întreprindere și mărtusea că oamenii se duceau cu pielie de acasă și cu blană și reușeau să-și facă una stfel de cojoc.

Cu siguranță, rămâne și această emblemă pentru că, dincolo de accesul la filme în acei ani, pentru români, imaginea de pe o copertă a revistei Cinema era acest chip superb al lui Alain Delon. Face parte din ceea ce numim pop culture. Johnny Hallyday este un simbol pop culture în Franța. Ei reușesc, prin niște accesorii, dincolo de talentul lor artistic uriaș, să creeze o linie a modei, au influențat foarte mulți tineri de artunci. Sunt mulți nostalgici astăzi. Ne amintim și de Jan Paul Belmondo (n.r.: unul dintre prietenii săi cei mai buni)."

Astfel, renumitul cojoc alendelon, fabricat la fabrica Vidra, care era specializată pe articole vestimentare din piele, devenise chiar renumit în orașe precum Milano sau Paris, considerate "capitalele modei". Majoritatea produselor ajungeau la export.

La acea vreme, erau fabricate în jur de 300.000 de cojoace, blănuri și hanorace la fabrica Vidra, iar "oamenii obișnuiți" puteau să aștepte chiar și o jumătate de an pentru a primi un astfel de cojoc comandat. Prețul era echivalentul a trei-patru salarii medii din acea perioadă, potrivit Press One.

Moda acelui cojoc alendelon s-a stind la finalul anilor 80, până la Revoluție.

  • Alain Delon a ajuns prima dată în România în 2017, la Transilvania International Film Festival (TIFF).

Alida Mocanu, jurnalist Euronews: "Spre deosebire de Jean Paul Belmondo și Johnny Hallyday - am citit presa din Franța în această dimineață - am aflat că nu, Alain Delon nu va avea o ceremonie funerară care să marcheze înmormântarea cu onoruri sin partea statului francez, pentru că nu a existat dorința familiei. La sfârșitul lunii septembrie, la o capelă din Paris, un fel de slujbă în onoarea actorului, la care vor fi probabil invitați oficiali."

Legendarul actor a suferit un accident vascular în 2019. În ianuarie 2024, a fost plasat sub protecție judiciară, în timp ce se afla într-un conflict cu cei trei copii ai săi. Instanța a decis atunci că un reprezentant legal îl va ajuta atunci să decidă în privința îngrijirii sale medicale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE