De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Cum va arăta Republica Moldova dacă cetățenii votează pentru integrarea în UE. Premierul Dorin Recean dă România ca exemplu
- În ziua votului, premierul Moldovei, Dorin Recean, a dat România ca exemplu atunci când a vorbit despre viitoru țării în Uniunea Europeană, în cazul în care referendumul va trece.
- Dorin Recean, premierul Republicii Moldova, subliniază că alegerile din țara sa sunt esențiale pentru securitatea regională și europeană.
- Republica Moldova are un plan bine definit pentru a asigura pacea și securitatea atât internă, cât și în regiune, mai spune premierul.
Află mai multe despre cum va arăta viitorul Republicii Moldova.
Încă 20 de miliarde de dolari pentru Ucraina, din activele rusești înghețate
- Pas-cheie făcut de americani și de liderii G7 în restructurarea datoriei Ucrainei.
- După mai multe runde de negocieri care au avut loc în iunie și iulie, cu privire la cât și când să ramburseze datoria, s-a ajuns la un acord acum.
- Așa cum au anunțat în vară, americanii au aprobat un nou împrumut pentru Ucraina, în cadrul G7, în valoare de 20 de miliarde de dolari.
Citește mai multe despre împrumutul acordat Ucrainei de SUA.
Dinamo - FCSB 0-2. În Clasicul României, „Câinii” au șapte eșecuri la rând în fața marii rivale, toate în campionat
- Etapa cu numărul 13 din Liga 1 a fost cu ghinion pentru Dinamo, care a pierdut cu 0-2 „Eternul derby” cu FCSB, chiar pe teren propriu, în fața a peste 45.000 de spectatori.
- „Roș-albaștrii” au deschis scorul după 26 de minute de joc, prin foarfeca spectaculoasă a lui Bîrligea.
- În prelungirile primei reprize, Miculescu a rămas singur cu portarul Golubovic, care a intervenit excelent.
Citește mai multe despre rezumatul derbiului Dinamo - FCSB.
Franța. Unele stațiuni pentru sporturi de iarnă își închid porțile din cauza lipsei zăpăzii
- Stațiunile din Franța rexunoscute pentru sporturi de iarnă își închid porțile, iar motivul e legat de faptul că nu e zăpadă.
- Încă o stațiune de la poalele muntelui Mont Blanc renunță la activitățile de iarnă din cauza cantității mici de zăpadă, după un alt caz acum câteva zile.
- La Sambuy, un oraș din estul Franței a decis să desființeze instalațiile de teleschi.
Citește mai multe despre stațiunile sporturi de iarnă își închid porțile din cauza lipsei zăpăzii.
Elveția se alătură Iniţiativei Scutului Aerian European. Proiectul va duce la un sistem unificat de apărare aeriană
- Elveţia, stat neutru prin tradiție, se alătură Iniţiativei Scutului Aerian European (Sky Shield).
- Este vorba despre un proiect care îşi propune să construiască în Europa un sistem unificat de apărare aeriană împotriva rachetelor.
- Acțiunea a fost inițiată de Germania după invazia Rusiei în Ucraina şi este conceput pentru a permite ţărilor europene să se antreneze și să activeze împreună sisteme de apărare.
Citește mai multe despre inițiativa Elveției.