Pachetul de acasă este de multe ori cadoul perfect pentru mulți români. Nu trebuie să conțină prea multe. Ceva mâncare făcută de mama e suficientă cât să le amintească celor plecați departe, în lume, că cineva, acasă, e gândul și cu sufletul la ei.
Experții spun că majoritatea țărilor sudice și estice din Europa au această tradiție, în principiu pentru că din aceste țări imigrează cei mai mulți oameni.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews România: „Bine ați venit la un nou episod de unboxing! Astăzi vom descoperi împreună ce am primit în pachetul de la mama. Bineînțeles, începem cu clasicele șnițele și chiftele, fără de care pachetul nu se poate trimite. Avem borcane peste borcane, unele cu murături, altele cu zacuscă. Două tipuri de prăjituri, pentru că una nu este suficientă, trebuie să ai de unde să alegi. Și bineînțeles, nelipsita sticlă cu ceva ce doar seamănă cu apa.”
Indiferent de vârsta pe care o avem și oricât de departe ne-am afla pe glob, pachetul de acasă este sfânt. Atunci când îl primim, devenim super eroi. Kilogramele care în mod normal ne-ar da niște dureri de spate, par irelevante în fața surprizei pe care o avem atunci când deschidem pachetul.
Roxana Galan lucrează în Paris de șapte ani și primește pachete de acasă odată la câteva luni. Cel de Crăciun este mai special. A venit în coșul tradițional, plin cu cozonaci, cârnați, murături și dulciuri.
Roxana Gala, româncă stabilită la Paris: „Avem magazinele românești, deși nu e aceeași senzație. Că și atunci când scot din pachet și mai iese și hai să vedem ce mai este și ce a mai pus. E bucuria aia.
Aici poți să mergi la restaurant. O să găsești sarmale sau nu știu, dar nu gustul ăla știi, deci diferă din fiecare colț a țării, dar nu-i gustul ăla a lui mama.”
Gustul de la mama îl cunoaștem cu toții, dar e diferit pentru fiecare dintre noi.
Adi Hădean, chef: „România, deși este o țară mică, are foarte multe tradiții culinare. Și dacă ne comparăm doar cu țările din jurul nostru și ne uităm la sarmale, de exemplu, putem să vedem că la noi avem niște sute de feluri de sarmale. Avem 1.000 de feluri de a face ciorba, sau o zeamă sau ce vrei”
Pachetul de la mama, legătura cu „acasă”. Explicația antropologilor
Pachetul de acasă a existat dintotdeauna, doar că sub contexte diferite, spun antropologii. În comunism se făcea schimb de bucate între mediul rural și cel urban, pentru a-și acoperi fiecare golurile din cămări. Mai apoi, după anii '90, pachetul a fost o necesitate pentru studenți. Iar acum, odată cu migrarea în masă a românilor, el a devenit mai mult un simbol decât o nevoie.
Bogdan Iancu, antropolog: „Britanicii sau nemții nu au acest obicei. El privește în general sudul global și are mult de-a face și cu societăți în care există migrație puternică. Într-o lume globalizată, spartă, fragmentată, ele ce fac e că rețes, reîntăresc și într-un fel sau altul reifică legăturile familiale.”
Pentru unele familii acest obicei se trage și din lipsurile pe care le-a adus comunismul. „Dacă eu nu am avut, să aibă copiii mei” își spun unele mame. Acum borcanele, ciorbele, cărnurile și chiar și ouăle, toate împachetate cu mare grijă, ajung în casele românilor de pretutindeni.
Bogdan Iancu, antropolog: „Mamele au la dispoziție acum caserole, nu mai trebuie să trimită ciorba în pungi de sticlă tăiate și lipite cu scotch. Deci au la dispoziție un mic arsenal pe care îl pot folosi astfel încât să curatorieze un pachet.”
Experții spun că părinții trimit pachete nu pentru că nu ar avea bani copiii lor sau nu ar avea de unde să-și cumpere mâncare, ci doar de drag. Saveta Galan, mama Roxanei, are 65 de ani și îi trimite pachete din Ilva Mare, din Bistrița Năsăud.
Saveta Galan, mama Roxanei: „Îi trimit că am crezut eu să își țină bănuții ca să poată să vină să investească aici, să-și facă ceva și să vină acasă că-i dusă de mult. Nu putem noi să mâncăm și să nu aibă și să nu mănânce și ei și totuși avem produsele pe masă, totuși parcă se regăsesc. Parcă trăiesc seara de Crăciun.”
Milioane de români își petrec sărbătorile departe de familiile din țară. Pentru mulți, pachetul de acasă rămâne singurul liant care le reamintește că cineva îi așteaptă acasă.
