Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Oameni de știință deghizați în papagali.  Cercetătorii încearcă astfel să limiteze interacțiunea păsărilor cu oamenii

Oameni de știință deghizați în... papagali. Nu e o glumă. În Argentina, cercetătorii se costumează în păsări pentru a salva o specie care a dispărut din sălbăticie. Este vorba despre papagalii din specia „Ara stacojiu”. 

Cercetătorii nu vor ca papagalii să se obișnuiască cu oamenii și de aceea poartă măști cu ciocuri artificiale și mănuși. 

Yesica Ramos, îngrijitoare: „Folosim păpuși pentru a camufla imaginea umană, prevenind amprentarea, ceea ce ajută la dezvoltarea lor. Această îmbrăcăminte ne permite, de asemenea, să oferim stimuli comportamentali puilor, imitând comportamentul parental natural al speciei lor.” 

În Argentina, papagalul Ara stacojiu a dispărut din sălbăticie în urmă cu 150 de ani. Autoritățile încearcă acum să repopuleze pădurile.

Andrés Suarez, coordonator Institutul de Resălbăticire din Argentina: „De ce au dispărut în Argentina? În principal din cauza modificării habitatului, extinderii barierelor agricole pentru animale și vânătorii ilegale pentru a-i ține ca animale de companie.” 

Rolul lor este foarte important în ecosistem, deoarece semințele care le cad din cioc ajută la apariția arborilor noi.

Andrés Suarez, coordonator Institutul de Resălbăticire din Argentina: „Ara stacojiu depune adesea două până la patru ouă, dar de obicei are grijă doar de doi pui. Când se întâmplă să avem patru ouă, trebuie să scoatem două pentru incubație artificială.” 

Papagalul Ara Stacojiu poate ajunge la 85 de cm lungime și trăiește, în medie, 60 de ani. Este cunoscut pentru penele lui frumoase, dar și pentru că este... vorbăreț. Poate învăța 5-10 cuvinte sau chiar propoziții întregi. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE