“Uniunea Europeană este un competitor foarte dur. Știu că vă gândiți la Uniune ca fiind foarte prietenoasă, dar ne jefuiește. E atât de patetic.” Așa a ales președintele american să anunțe că impune taxe vamale pentru toate produsele și serviciile europene care vor intra în Statele Unite începând din 8 aprilie, adică de miercurea viitoare.
Acest anunț este primul pas într-o negociere foarte dură care poate duce, într-un final, la redefinirea relației comerciale dintre UE și SUA.
Cum am ajuns aici?
Uniunea Europeană i-a oferit lui Trump ramura de măslin, când, imediat după inaugurare, Ursula von Der Leyen a spus că „trebuie să cumpărăm mai mult gaz lichefiat american”. Nu de alta, dar unele țări europene (Franța, Belgia, Spania, Italia) cumpără în continuare gaz rusesc. Mai mult chiar, au luat în cantități mai mari anul trecut decât în 2023, potrivit Institute for Energy Economics and Financial Analysis. În aceste condiții, GNL-ul american în proporții mai mari nu este o idee neapărat rea.
Doar că discuții efective nu au avut loc de când Trump a ajuns din nou la Casa Albă. Von der Leyen spera să reediteze scenariul din 2018, când președintele de atunci al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a convins pe Trump să pună pe pauză planurile privind noi taxe vamale, după ce a promis că UE va cumpăra mai mult gaz de peste Ocean și că va construi mai multe puncte de descărcare, plaforme pentru importuri. Ceea ce s-a și întâmplat.
Din momentul în care primul tanc rusesc a intrat în Ucraina, în 2022, Europa a cumpărat tot mai mult de la americani. Numai anul trecut, UE a importat aproximativ 53% din totalul exporturilor de GNL ale SUA în 2024, echivalentul a 6,3 miliarde de metri cubi pe zi. Vorbim de o cantitate imensă, aproape 10% din consumul zilnic al întregii Europe. E o cantitatea atât de mare încât, dacă am transforma tot acest gaz în combustibil auto, s-ar putea alimenta peste 63 de milioane de mașini.
Mai mult, Europa a construit și a pus în funcțiune mai multe terminale pentru importul gazelor naturale lichefiate: două în Germania, unul în Finlanda, unul în Croația și încă unul în Grecia, care deservește și România, Bulgaria și alte țări din regiune. Toate aceste terminale s-au dat în folosință între cele două mandate ale lui Trump, ca și cum întreaga Europă a încercat să nu îi mai dea motive președintelui american să pună presiune cu tarife suplimentare.
În aceste condiții, ce are Trump cu noi? Ce urmărește, de fapt?
„UE trebuie să compenseze deficitul uriaș față de SUA prin achiziții pe scară largă de petrol și gaze de la noi. Altfel, vor urma doar tarife”, spunea Donald Trump în decembrie, înainte de a-și prelua noul mandat la Casa Albă. Doar că, după cum explicam mai devreme, la momentul la care liderul republican făcea acele declarații, noi deja cumpăram pe scară largă. Ar fi fost cazul ca acest lucru să fie clarificat într-o discuție la nivel înalt, numai că președinta Comisiei nu a fost invitată la Washington de când Trump a preluat mandatul. Nici președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, nu a reușit să rezerve o întâlnire când a vizitat capitala SUA. De altfel, niciun oficial de rang înalt al Uniunii nu a mers la Casa Albă pentru a negocia în numele tuturor celor 27 de state. Acolo au fost primiți, individual, președintele Franței, premierul britanic și cel irlandez. Președintele Finlandei a fost chiar la Mar-a-Lago, „perla coroanei imperiului trumpian.” Au fost singurele punți europene de legătură, însă oricât de bine intenționați s-ar fi putut dovedi, e greu de crezut că au avut în vedere cu prioritate binele comunitar.
Trump e un maestru al tacticii „dezbină și cucerește”, iar realitatea din teren arată așa: unele state europene sunt deja dependente de gazul american, iar alte state sunt puternic motivate de dorința de a renunța complet la combustibilii fosili, ceea ce nu poate fi pe placul președintelui american care vrea să subjuge pe toată lumea să cumpere din SUA mult și bine.
Ce are, deci, Trump cu Europa? Are o agendă simplă și calculată: vrea să vândă mai mult și să cumpere mai puțin. Iar în 2024, balanța i-a dat din nou motive - SUA a avut un deficit comercial de peste 235 de miliarde de dolari în relația cu Uniunea Europeană, potrivit datelor Bureau of Economic Analysis. Este motivul principal pentru care acum introduce tarifele de 20% pentru tot ce vine din UE de săptămâna viitoare.
Cum va resimți România această situație?
Analistul de politică externă, Radu Magdin, a explicat, în direct la Euronews România: „Noi, în România, nu avem o expunere mare, imediată la piața americană, dar noi facem o serie de produse în România care ulterior sunt băgate în alte produse care ajung pe piața americană.
Și exemplu cel mai bun este cel al fabricilor din multe locuri din România care fac piese auto, care, după aceea, intră în lanțul de aprovizionare și produse în mașinile germane. Din această perspectivă, având în vedere că Germania este un mare exportator de mașini în Statele Unite, creșterea acestor bariere tarifare și creșterea procentului lor la o cotă la o cotă importantă poate afecta vânzările acestor mașini. Așa cum e într-o căsătorie.
Atunci când, la bine, ai profitat, ai crescut, s-au extins fabricile, au crescut salariile. Sunt și momente în care, de exemplu, când unul dintre parteneri are probleme, și tu, inevitabil, vei avea probleme. Nu înseamnă neapărat concedieri în România, dar poate însemna faptul că, de exemplu, în loc de de două ture, se lucrează una singură”.
În lipsa unei voci europene unitare și a unei strategii clare, continentul riscă să joace, din nou, în filmul altcuiva, fără să fi văzut scenariul. Trump nu cere neapărat mai mult gaz, el cere supunere economică, simbolică și politică.
Trump are cu cine vorbi, dar nu are cu cine negocia unitar. Știe că Europa e vulnerabilă, divizată și dependentă. Și exact acolo își înfige cuțitul: dacă nu ești cu mine, plătești tarife. Dacă ești cu mine, cumperi mai mult. Mult mai mult.
