Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O persoană a sunat abuziv la 112 de 15.000 de ori în acest an. Ce riscă cei care fac așa ceva

Patru din zece apeluri făcute la 112 nu sunt urgențe. Dintre acestea, în 2024, peste un milion și jumătate au fost inițiate de români care, fie au sunat din greșeală, fie nu au spus nimic la telefon, ba chiar i-au jignit pe operatorii 112.

De exemplu, o persoană din Iași a sunat de 15.000 de ori în acest an la 112.

Apeluri abuzive la 112

Cătălin Chirca, purtător de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale: „Este o categorie de persoane care sună abuziv la 112. De la începutul anului și până în prezent am avut peste 163.000 de apeluri abuzive, făcute de persoane care nu au avut nicio urgență. Au sunat la112 pentru a adresa cuvinte jignitoare, pentru a face glume sau pentru a aduce ofense operatorilor 112.

Reprezintă o sumă de peste 880 de ore de apeluri abuzive, conversații în care operatorii s-au concentrat pentru a le gestiona, în defavoarea urgențelor criticie.

De exemplu, o persoană din Iași a apelat, de la începutul anului și până în prezent, de peste 15.000 de ori serviciul de urgență 112, fără a avea o urgență. Persoana utiliza o cartelă prepay și, de cele mai multe ori, adresa cuvinte jignitoare sau nu lua în serios operatorii. Ce putem face cu persoanele care sună abuziv la 112?

Toate aceste date cu privire la evidențele persoanelor care sună abuziv sunt transmie către Poliția română și ei întreprind demersurile pentru a-i identifica și sancționa.”

Cine sună abuziv riscă o amendă de 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție ajung în teren din cauza unei alerte false, atunci amenda se dublează. În primele opt luni au fost peste 6,7 milioane de apeluri la 112.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE