Un proiect menit să îi facă pe ceilalți să conștientizeze cum e viața unei persoane cu deficiențe de vedere a fost deschis la Iași. Este vorba despre o cameră care simulează o locuință dotată cu elemente speciale pentru nevăzători. Intrarea este gratuită, iar experiența, spun cei care deja au vizitat camera , este inedită, de la amuzament, la o realitate greu de imaginat.
Tinerii aceștia pornesc spre o experiență cu totul inedită. O vizită a unui muzeu pe întuneric unde contează mirosul, auzul, simțul tactil, orientarea în spațiu.
"Cum intrăm în muzeu, pe partea stângă este un birou și cu scaun. Pe birou veți găsi diferite elemente. Trebuie să explorați voi și să identificați ce este fiecare. Pe perete sunt imagini în relief", li s-a explicat tinerilor la intrare.
Vizitatorii au primit un baston și mai bine de zece minute au explorat muzeul. Fiecare dintre ei are și o provocare de îndeplinit. Ștefan a avut de găsit Italia pe o hartă de pe perete. I-a luat mai bine de cinci minute.
"Mai dificil a fost să găsesc harta, decât Italia pe hartă", spune Ștefan.
Bucătăria cu elemente de bază pentru o persoană cu deficiențe, jocuri speciale, birou, carioci. Sunt doar câteva din lucrurile care se găsesc în muzeu.
"Am găsit niște piese aici. Cred că sunt rummy. Cred. Și am mai găsit niște piese de șah aici și un ceas aici", spune o vizitatoare.
"Sunt mult mai conștientă de nevoile celorlalți, în mod special celor cu probleme de vedere", spune o tânără, după experiența din muzeu.
Muzeul în întuneric a pornit la inițiativa unui gruo de tineri care au vrut să ofere comunității posibilitatea să experimenteze pentru câteva minute viața unei persoane cu deficiență de vedere.
Oana Mocanu, președintele Asociației Nevăzătorilor din România, filiala Iași: "Este un proiect de conștientizare a comunității cu privire la dificultățile pe care le poate intâmpina o persoană nevăzătoare, nu doar în contextul orașului, ci și în mediul imediat apropiat."
Publicul țintă sunt tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, însă au fost și vizitatori mai mici sau mai mari. Muzeul poate fi vizitat gratuit toată luna decembrie.