Călin Georgescu a fost ridicat, miercuri, din trafic și condus la Parchetul General, în contextul unei ample anchete privind finanțarea campaniei sale electorale.
Momentul reținerii a fost surprins de șoferul său într-un videoclip, care a fost transmis lui Mario Nawfal de echipa lui Georgescu, care susține că acțiunea a fost premeditată pentru a-i împiedica finalizarea dosarului de candidatură.
Potrivit echipei sale, Călin Georgescu urma să aibă o întâlnire oficială pentru completarea dosarului de candidatură la ora 14:00, iar ridicarea sa a avut loc cu doar o oră și jumătate înainte de acest moment.
Jurnalistul și influencerul Nawfal, care susține că avea programat un al doilea interviu cu Georgescu, a publicat pe rețelele sociale un mesaj în care denunță arestarea acestuia. Nawfal susține că momentul reținerii a avut loc la doar 2,5 ore înaintea interviului și la mai puțin de o oră după ultima lor convorbire telefonică.
„EXCLUSIV: PREȘEDINTELE DE DREPT AL ROMÂNIEI, ARESTAT! Am primit un videoclip de la echipa lui Călin Georgescu care îl arată în momentul arestării, cu 2,5 ore înainte de al doilea nostru interviu și la mai puțin de o oră după ultima noastră discuție telefonică. Asta vine după ce susținătorii săi au fost supuși perchezițiilor. DEMOCRAȚIA ESTE SUB ATAK ÎN UE!”, se arată în postarea acestuia pe rețeaua ”X”.
Nawfal a scris și ce înțelege prin termenul „președinte de drept”:
„Când spun 'de drept', mă refer la faptul că el ar fi trebuit să fie președinte, dar, tehnic, nu este – fac această precizare clară, astfel încât autoritățile române să nu încerce să mă aresteze și pe mine, așa cum au făcut cu alții astăzi.”, mai adaugă acesta.
Cine e Marion Nawfal
Mario Nawfal este un antreprenor, investitor și influencer în domeniul afacerilor și tehnologiei. Este cunoscut pentru activitatea sa în sectorul cripto, fiind fondatorul și CEO-ul IBC Group, o companie de investiții și consultanță în blockchain și criptomonede.
De asemenea, Mario Nawfal este gazda unor discuții populare pe Twitter Spaces, unde analizează subiecte legate de cripto, tehnologie, geopolitică și afaceri. A câștigat notorietate pentru abilitatea sa de a aduce împreună lideri de opinie, antreprenori și experți din diverse industrii pentru dezbateri live.
Totodată, acesta este recunoscut ca un admirator al lui Călin Georgescu și a postat în mai multe rânduri mesaje în care susține că Georgescu ar fi trebuit să fie președintele României și că în România nu este respectată democrația. Nu în ultimul rând, mesajele lui Nawfal au fost preluate pe ”X” și de Elon Musk.