Peste 40 de percheziții au loc miercuri în cinci județe într-un dosar ce-l vizează și pe mercenarul Horațiu Potra, în dosarul referitor la finanțarea campaniei lui Călin Georgescu, au precizat surse judiciare pentru Euronews România.
În dosar apare și infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale, o infracțiune prevăzută în partea specială a Codului Penal privind securitatea națională. Pedeapsa este între 15 și 25 de ani de închisoare.
900 de mii de euro, descoperiți înt-un seif ascuns în podea
În timpul perchezițiilor, o descoperire semnificativă a fost făcută în locuința lui Horațiu Potra: 900.000 de euro au fost găsiți ascunși într-un seif amplasat în podea.
Călin Georgescu, ridicat de procurori și dus la Parchetul General
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale 2024, a fost ridicat de procurori și dus la Parchetul General.
Sunt cercetați și circa 30 de apropiați ai șefului mercenarilor români din Congo, suspectați că ar fi contribuit financiar la campania lui Georgescu și de „constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob”.
Ce înseamnă acţiuni împotriva ordinii constituţionale
„(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, se arată în articolul 397 din Codul Penal.
Călin Georgescu, reacție după acțiunea DIICOT
Călin Georgescu acuză autoritățile de abuzuri și intimidare politică, după ce, marți dimineață, au avut loc zeci de percheziții la apropiați ai săi și la Horațiu Potra, în dosarul privind finanțarea campaniei sale prezidențiale.
Georgescu susține că aceste acțiuni reprezintă o tentativă de a bloca o nouă candidatură și îndeamnă susținătorii să protesteze sâmbătă, în Piața Victoriei.
”Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn. Caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale. Caută de trei luni fără succes. Eu, în numele votanților mei, dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă - mă lupt cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie. Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă. Nu cedez, mă bazez pe sprijinul vostru, al tuturor și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei!”, a declarat Călin Georgescu, pe contul personal de Facebook.
Ampla operațiune este coordonată de Parchetul General și de Poliția Română.
„În această dimineață, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare, într-o amplă operațiune.
Activitățile sunt derulate în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, fiind vizate 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe”, a anunțat IGPR.
IGPR: Percheziții în cazul formării unor organizații antisemite
„De asemenea, în cadrul aceluiași dosar penal sunt efectuate cercetări și pentru inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, instigare publică, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, comunicarea de informații false, acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.
În operațiune sunt angrenați polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Capitalei.
De asemenea, la activități participă criminaliști, precum și echipe de intervenție din cadrul structurilor pentru acțiuni speciale ale Jandarmeriei Române.
Operațiunea are drept scop documentarea și investigarea activităților infracționale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracționale, respectiv identificarea de bunuri și înscrisuri folosite în activitatea infracțională”, au mai precizat anchetatorii.