Meta a primit o amendă de 265 de milioane de euro de la autoritățile de reglementare irlandeze pentru că a încălcat legislația europeană privind protecția datelor, potrivit Euronews.
Comisia pentru protecția datelor a declarat că Meta Platforms Inc. a încălcat anumite secțiuni ale normelor UE, cunoscute sub numele de Regulamentul general privind protecția datelor, care prevăd măsuri tehnice și organizatorice menite să protejeze datele utilizatorilor.
Cazul de piratare a datelor din 2019
O investigație fost deschisă anul trecut, după dezvăluirea unui caz de piratare a datelor a peste 530 de milioane de utilizatori în 2019.
Datele au fost găsite pe un site pentru hackeri și includeau nume, ID-uri Facebook, numere de telefon, locații, date de naștere și adrese de e-mail ale unor persoane din peste 100 de țări, potrivit rapoartelor.
Meta a declarat că datele au fost luate de pe Facebook cu ajutorul unor instrumente concepute pentru a-i ajuta pe oameni să își găsească prietenii prin intermediul numerelor de telefon, folosind funcțiile de căutare și de import de contacte.
„Am făcut modificări la sistemele noastre în perioada în cauză, inclusiv prin eliminarea capacității de a ne folosi funcțiile în acest mod prin numere de telefon”, a declarat Meta.
Alături de amendă, comisia a declarat că a impus Meta și o „serie de măsuri corective”, care nu au fost specificate.
Alte amenzi primite de companie
Este cea mai recentă dintr-o serie de pedepse pe care autoritatea de supraveghere irlandeză le-a aplicat companiei Meta în ultimii doi ani.
În septembrie, autoritatea irlandeză de supraveghere a amendat Instagram, deținută de Meta, cu 405 milioane de euro, după ce a constatat că platforma a gestionat în mod necorespunzător informațiile personale ale adolescenților. Meta a fost amendată cu 17 milioane de euro în luna martie pentru modul în care a gestionat o duzină de notificări privind încălcarea securității datelor.
Anul trecut, autoritatea de supraveghere a amendat serviciul de chat WhatsApp al Meta cu 225 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind schimbul de date ale persoanelor cu alte companii Meta.