Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că anumite prevederi din proiectele legilor educaţiei trebuie îmbunătăţite, dând ca exemplu pe cele referitoare la integritate şi etică.
„Trebuie să spun foarte clar: anumite prevederi din proiectele existente trebuie îmbunătăţite. Asta nu înseamnă că legile trebuie retrase, că nu au fost înaintate nicăieri. Deci vorbim despre drafturi sau proiecte pe care se lucrează în interiorul ministerului. Noul ministru (n.r. al Educaţiei), doamna Deca, va lua aceste proiecte şi va discuta cu cei interesaţi şi cu experţii cum se poate îmbunătăţi un articol sau altul. După părerea mea, anumite prevederi, de exemplu legate de integritate şi etică, pot fi îmbunătăţite, ca să zic aşa”, a afirmat şeful statului, înaintea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene.
„Dacă cineva doreşte să obţină doctoratul, atunci acea lucrare de doctorat trebuie verificată cu soft antiplagiat”
El a ţinut că explice declaraţia sa referitoare la toleranţă zero în ceea ce priveşte plagiatul.
„Aici vreau să fiu foarte bine înţeles: aceste legi nu se referă la trecut, aceste legi se referă la viitor şi eu îmi doresc nişte legi care pe viitor nici nu mai permit apariţia plagiatelor în diferite lucrări de specialitate. De exemplu, ca să nu rămân doar aşa, în zona teoretică. Dacă cineva doreşte să obţină doctoratul, atunci acea lucrare de doctorat trebuie verificată cu soft antiplagiat înainte să se acorde titlul de doctor, ca să nu mai existe discuţii, cum au fost unele legate de titluri obţinute în trecut. Încă o dată, noile legi se referă la ce întâmplă de acum încolo, nu se referă la ce s-a întâmplat acum zece, douăzeci, treizeci, patruzeci de ani. Acolo sunt alte mecanisme care trebuie aplicate şi de aceea am vrut sa fiu foarte clar. Doresc să avem legi care nici nu permit apariţia unor lucrări plagiate!”, a conchis şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi, la Praga, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, iar vineri este programată reuniunea informală a Consiliului European.